Biserica evanghelică din Hoghilag, monument istoric, a fost pusă în siguranță

Ambulanța pentru Monumente împreună cu voluntari și sătenii din Hoghilag au terminat lucrările de refacere a șarpantei bisericii evanghelice din Hoghilag, intervenție absolut necesară pentru supraviețuire clădirii. Monumentul istoric este, deocamdată, în siguranță, însă necesită lucrări de restaurare.

Timp de o lună și jumătate, Ambulanța pentru Monumente împreună cu voluntari din întreaga țară și cu sprijinul necondiționat al sătenilor, mobilizați de primar, au lucrat la refacerea șarpantei bisericii evanghelice din Hoghilag, pentru a pune monumentul în siguranță.

”Vom continua pe drumul refacerii totale a bisericii noastre. A fost o experienta de o luna și doua săptămâni care ne-a arătat ca OAMENII schimba țara. A fost o onoare prezenta aici a lui Eugen Vaida și a fratelui sau Stefan Vaida, fondatorii ambulantei. Noaptea trecuta ma gândeam cum a pus Dumnezeu atata har în acești OAMENI . De unde atâta energie, viziune, perseverență, putere de muncă, talent? Trebuie să fie tare fericiți părinții lor văzând ce copiii au crescut. A fost o onoare să avem peste 85 de voluntari veniți din toată țara, în general studenți la arhitectură, care au venit cu sufletul și brațele lor să muncească, de dimineață până seara, pentru a salva biserica noastră. Multumesc tuturor și mai ales OAMENILOR comunității noastre care s-au mobilizat exemplar și au oferit voluntarilor masă și casă atunci când a fost mare nevoie.”, povestește primarul localității, Nicolae Lazăr.

Administrația locală încearcă să găsească fondurile necesare pentru a restaura în totalitate biserica și pentru a o introduce în circuitul turistic al bisericilor evanghelice din Transilvania. ”Biserica evanghelică și turnul său impunător reprezintă un simbol al comunității noastre, iar în curtea acesteia se desfășoară, an de an, o parte a manifestărilor din cadrul Sărbătorii Tuberozelor.”, spune primarul Lazăr.

Prima mențiune istorică a bisericii evanghelice din Hoghilag datează încă din anul 1446.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*