Blocaj la Primărie

Câteva sute de angajați ai municipalității vor intra, astăzi, în grevă generală. Ei se plâng de salariile prea mici.

fisc„Se oprește total activitatea, inclusiv cea cu publicul.  Nu se lucrează deloc între orele 7.00 și 16.00. Sindicatul nostru numără aproximativ 200 de membri, din care aproape trei sferturi ne-au confirmat deja că se vor alătura acestei acțiuni de protest“, a precizat Doru Hanciu, liderul Sindicatului Liber al Angajaților din Primăria municipiului Sibiu (SLAP), pentru Mesagerul de Sibiu. Potrivit acestuia, majoritatea angajaților municipalității sunt plătiți cu salariul minim pe economie. În grevă vor fi, astăzi, și angajații Primăriei Mediaș. În schimb, lucrătorii din Prefectură și Consiliul Județean, care aparțin sindicatului Sed Lex, își vor desfășura activitatea în regim normal.

 Nu se lucrează cu bani

 SLAP a notificat conducerea instituţiei cu privire la faptul că va adera la greva generală anunţată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. „Prin urmare, serviciile din aparatul propriu al Primăriei Sibiu îşi vor suspenda activitatea în data menţionată. De asemenea, Direcţia Fiscală a informat că ghişeele sale nu vor fi deschise în data de 30 aprilie, contribuabilii având la dispoziţie ghişeele poştale şi platforma online pentru a efectua aceste plăţi. Înregistrarea deceselor, oficierea căsătoriilor programate anterior, precum şi serviciile funerare la Cimitirul Municipal vor fi totuşi asigurate în această dată“, a menționat Mirela Gligore, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu.

 Salarii mizerabile

 Neaplicarea legii salarizării unitare va genera oprirea, în data de 30 aprilie, a activității tuturor membrilor de sindicat din administrația publică, ceea ce înseamnă că peste 30.000 de oameni, la nivel național, vor intra în grevă generală, relatează Agerpres. „Mai bine de 20 de clase de salarizare se află la pragul salariului mediu sau chiar sub acest prag. Aproximativ 25% din personalul din administrația publică se află în zona salariului minim, sub 1.000 de lei. Amânarea acestei legi este complet aberantă din punctul nostru de vedere“, a explicat Petru Dandea, vicepreședintele CNS Cartel Alfa. Sindicaliștii din administrație intenționează să organizeze un miting în București, pe 27 mai

Ce vor sindicaliștii

Revendicările vizează reglementarea și liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituții realizează și sunt finanțate parțial și din venituri proprii, creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*