Bogdan Trif: Am votat împotriva majorării indemnizațiilor parlamentarilor! (CP)

„Deși mulți se îndoiau că voi vota împotriva majorării indemnizațiilor parlamentarilor, așa cum am promis acum patru zile, astăzi am făcut-o, astfel că deputații și senatorii nu vor avea salariile majorate!” – Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

„Știu că cei care nu mă cunosc au fost sceptici în privința deciziei mele, pentru că puțini oameni care ar avea posibilitatea să decidă să-și mărească salariul nu ar face lucrul acesta. Și-ar fi mărit venitul, pe principiul “cine împarte parte își face”.

Consider că am fost trimis de sibieni în Parlament pentru a le apăra interesele, acest lucru însemnând să le mărim lor, în primul rând, salariile și pensiile.

Camera Deputaților este for decizional, așa că votul de astăzi anulează eroarea făcută în Senat. Mă bucur că toți colegii mei PSD din Camera Deputaților au fost de acord cu această decizie”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*