Bogdan Trif: Dacă toți primarii din țară ar fi ca primarul social democrat Cristin Magheru, România ar ajunge departe!

„Dacă s-ar organiza la nivel european un concurs pentru cea mai frumoasă localitate, cu siguranță Cârța ar ocupa unul dintre primele locuri și asta datorită managementului echipei social-democrate”, a declarat Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

Magheru Cristin, primarul comunei Cârța:Îi aștept în comuna Cârța pe toți cei care critică Partidul Social Democrat să vadă ce a reușit să facă un primar de stânga și echipa sa, într-o localitate cu un buget modest.

  • Toate drumurile din localitate au fost reabilitate și modernizate;
  • Locuitorii beneficiază de racord la rețelele de gaz, apă, canalizare și stație de epurare;
  • Toate școlile și căminele au fost modernizate;
  • Copiii merg la after school unde a fost amenajată și o cantină unde cei mici primesc în mod gratuit mâncarea;
  • Am renovat cabinetele medicale – medicină de familie și stomatologie, și le-am dotat cu aparatură modernă. Mai mult decât atât, medicilor care vin să profeseze în Cârța li se pune la dispoziție, în mod gratuit, o locuință utilitată modern;
  • Am realizat un parc industrial unde deja și-au inceput activitatea mai mulți investitori importanți la nivel de județ;
  • Mi-am dorit ca localitatea mea să fie decorată cu cele mai frumoase flori și să aibă cele mai frumoase spații verzi. Lăsând la o parte modestia, chiar am reușit lucrul acesta!
  • Avem amenajat un teren de sport multifuncțional, dotat cu nocturnă, unde locuitorii comunei pot juca fotbal, tenis, handbal și baschet.”

Dan Cermonea, Președintele executiv PSD Sibiu: „După ce în urmă cu un an de zile am participat la inaugurarea terenului de sport din Cârța și am jucat o partidă de fotbal, acum am revenit pentru a juca pe același teren impecabil o partidă de tenis. Locuitorii de aici beneficiză de cele mai bune condiții pentru a face mișcare în aer liber. Îl felicit pe domnul primar pentru acest lucru”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*