Bogdan Trif: FITS: excelență în turismul cultural (CP)

Festivalul Internațional de Teatru pune, an de an, Sibiul pe harta culturală a lumii. Constantin Chiriac, directorul festivalului, este omul pe care sibienii l-au identificat demult cu FITS și omul care, de 29 de ani, promovează Sibiul prin cultură. Este un vizionar care aduce, anual, sute de mii de turiști în oraș și milioane de spectatori online. Cu toții vorbesc mai departe despre frumusețea Sibiului, promovând, astfel, orașul nostru.

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu: „Ca în fiecare an, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a bucurat de sprijinul autorităților. Am fost invitatul domnului Chiriac la deschiderea festivalului, împreună cu colegul meu Lucian Romașcanu, care, în calitate de ministru al Culturii, a alocat acestui eveniment o sumă de bani importantă.

La fel ca majoritatea sibienilor, m-am bucurat de spectacole și am savurat din plin atmosfera unică a FITS. Ultimul spectacol indoor la care am participat, ”The jump”, a fost o reprezentație extraordinară, care a îmbinat creația, arta, energia, forța și dansul flamenco. Spectacolul a fost pus în scenă de marele artist și regizor Jesus Carmona.

A doua zi m-am întâlnit întâmplător cu regizorul Carmona în centrul Sibiului și am stat de vorbă câteva minute. Nu contenea se ne laude orașul și îmi spunea că nici nu ne dăm seama ce norocoși suntem că trăim într-un asemenea loc încărcat de istorie și frumusețe. Oamenii ca el, artiștii care au participat la festival, dar și turiștii care au venit din toate colțurile lumii special pentru acest eveniment vor promova Sibiul peste tot pe unde vor merge.

Noi trebuie să învățăm să ne apreciem oamenii de valoare atunci când îi avem în mijlocul nostru. Iar Constantin Chiriac este un astfel de om, căruia trebuie să-i mulțumim pentru tot ce a făcut, face și va face pentru Sibiu”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*