Bogdan Trif: Guvernul Cîțu a căzut! 281 de parlamentari, în numele a milioane de români, l-au trimis acasă. Am spus STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor!

Moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost votată și de parlamentarii AUR, dar și de cei ai USR. Guvernul de dreapta care a distrus România și i-a condamnat pe români la sărăcie a devenit istorie, transmite deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, într-un comunicat primit azi.

Bogdan Trif: „O poză făcută ieri, la moțiunea de cenzură, valorează cât o mie de cuvinte: vicepremierul și deputatul USR de Sibiu Dan Barna a votat (fiind filmat și aplaudat de aghiotantul lui, deputatul USR Bulai) moțiunea de cenzură depusă de PSD îndreptată chiar împotriva sa și a miniștrilor zero ai USR, care au distrus Economia, Sănătatea, Transporturile, Justiția, accesarea fondurilor europene, Inovarea și Cercetarea în România.

USR trebuie să plătească, la pachet cu PNL, pentru dezastrul pe care l-au produs în România. Un prim pas a fost făcut acum, prin faptul că useriștii au recunoscut, prin votul dat în Parlament împotriva propriilor miniștri, că sunt vinovați în egală măsură cu peneliștii pentru distrugerea instituțiilor din România, pentru jaful în stil mafiot din banul public și sărăcirea populației.

Pentru prima dată, în Parlament, domnul Cîțu a primit aplauze de la parlamentarii PSD. A fost aplaudat atunci când, în discursul lui, ne-a dat dreptate în tot ceea cea am spus noi de la instalarea guvernului toxic: că miniștrii USR sunt miniștri zero pentru că n-au făcut nimic și trebuia să-i demită cu mult timp în urmă. Premierul a dat vina pe miniștrii USR pentru morții și dezastrul din pandemie. Tot Cîțu a spus despre useriști că sunt bipolari și că domnul Cioloș nu știe decât să facă spirale (aluzie la faptul că a fost membru al MISA, fapt recunoscut public chiar de către fostul guru Gregorian Bivolaru).

Și Domnul Barna și reprezentanții USR au primit aplauze când au spus, de la tribuna Parlamentului, că domnul Cîțu este un penal, că a condus guvernul foarte prost, că și-a bătut joc de banul public și că el este adevăratul vinovat pentru morții din spitalele din România. Domnul Barna l-a acuzat că a permis, în disprețul legii, organizarea congresului PNL cu participarea a 5.000 de oameni în plină pandemie.

După tot acest carusel de acuzații și sarabanda de injurii PNL-USR rostite de la tribuna Parlamentului, la ora 18 a apărut domnul Iohannis, conducătorul „statului eșuat” – așa cum a spus chiar el -, să tragă o concluzie. Pe scurt, mesajele din discursul președintelui au fost cam așa:  “No, ce atâta grabă?”, „Ne vedem săptămâna viitoare!”, „PNL și USR trebuie să se aibă ca frații!”, „Săptămână ușoară!”, „Week-end fain!” și „Baftă la golf!”. Eu îl contrazic pe domnul președinte: Statul român nu a eșuat, au eșuat doar PNL, USR și domnia-sa, în calitate de Președinte al tuturor românilor.

<Ăștia> sunt oamenii de dreapta pe care unii sibieni i-au votat să le apere interesele și să-i reprezinte, în cele mai înalte funcții publice din România. PSD are varianta întoarcerii către popor, singura soluție pentru ieșirea din acest impas fiind alegerile anticipate”.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*