Bogdan Trif: Premierul Cîțu, la un pas de a deveni penal și în România, pentru fals în declarații

Președintele organizației județene PSD Sibiu, deputatul Bogdan Gheorghe Trif, l-a atacat în termeni deosebit de duri pe premierul Florin Cîțu cu privire la problemele pe care le-a avut cu justiția americană.

În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la sediul PSD Sibiu, Trif a afirmat că, din moment ce polițiștii americani au decis să îl rețină pe Florin Cîțu și să îl prezinte în fața unui judecător, acesta probabil că era „criță de beat”. „Este amuzant ce au afirmat susținătorii lui Cîțu, care se întreabă retoric dacă este cineva care să nu se fi urcat măcar o dată băut la volan. Eu mă întreb oare câți români responsabili ar face așa ceva”, a spus Bogdan Trif.

Liderul PSD Sibiu consideră că premierul ar trebui să demisioneze urgent, deoarece, conform legii, are antecedente penale și este incompatibil. Mai mult, Bogdan Trif spune că era mult mai cinstit să îi fi informat încă de la numirea sa ca ministru de Finanțe, atât pe Ludovic Orban, premierul de atunci, cât și pe președintele Klaus Iohannis despre problemele sale din trecut.

Bogdan Trif mai spune că, la momentul când a fost prins de poliția americană, instanța ar fi cerut un raport toxicologic complet pentru Florin Cîțu pentru a se stabili cu exactitate  ce substanțe a consumat. „Aștept ca acest raport să fie făcut public și mă tem că nu îi este deloc favorabil lui Florin Cîțu”, a spus liderul PSD Sibiu.

„Premierul Cîțu are o nouă problemă în România”

„Premierul Cîțu are o nouă problemă în România, pentru că a mințit în formularul ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat), privind protecția informațiilor clasificate. Atât în calitate de ministru, cât și în calitate de premier al României, lucrează cu informații secrete de stat și de serviciu, dar are și acces la informații secrete ale NATO sau UE. Pentru aceasta, trebuie să solicite ORNISS certificatul de securitate și autorizația de acces la informații clasificate.  Conform Legii 182/2002 cu modificările și completările ulterioare, Art. 7 Alin 4, îi este garantat acest acces, sub condiția validării alegerii sau numirii. Aceeași lege prevede că gestionarea informațiilor NATO este și mai strictă, iar în calitate de premier și membru al CSAT, domnul Cîțu trebuie să aibă acces la astfel de informații. Însă, conform aceluiași Art. 7 din Legea 182/2002, obținerea certificării se face în baza unor proceduri interne ale instituțiilor avizate de ORNISS, proceduri care sunt reglementate prin HG 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate. Aceste proceduri implică, conform Art. 141, Anexele 15 și 16, completarea de către persoana vizată a unor declarații (formulare) care vizează stabilirea integrității persoanei respective. Toți miniștrii din actualul guvern au completat aceste formulare pentru obținerea certificării ORNISS.

În anexa 15 sunt întrebări la care solicitantul va răspunde cu ”Da” sau ”Nu”. Suntem curioși cum a răspuns domnul Cîțu la întrebările: ”Ați fost vreodată reținut, arestat preventiv, anchetat, pus sub acuzare, judecat sau condamnat?” și ”Ați fost vreodată anchetat administrativ, sancționat administrativ, amendat de către poliție sau autoritățile civile pentru conducerea sub influența alcoolului sau tulburarea ordinii publice?”.  Dar la întrebările din anexa 16?: ”Ați avut sau aveți probleme legate de alcool? Dacă răspunsul este afirmativ, detaliați” și ”Ați consumat sau consumați substanțe care creează dependență sau droguri? Dacă răspunsul este afirmativ, detaliați.”

Menționăm că parcurgerea acestor proceduri de verificare sunt prevăzute de legislația în vigoare, respectiv HG 585/2002, pentru obținerea certificatului ORNISS și sunt absolut necesare, deoarece o persoană care nu a fost verificată nu poate avea acces la informații secrete de stat și care țin de siguranța NATO sau a Uniunii Europene, doar prin prisma faptului că a fost ales sau numit într-o funcție, precum cea de prim-ministru, ministru, deputat sau senator. Cu alte cuvinte, dacă ai fost ales într-una din aceste funcții, nu ți se acordă pur și simplu acces la informații secrete NATO, UE sau secrete de stat fără să fii verificat, iar structurile de securitate națională să se asigure că aceste secrete sunt în siguranță.

Mai e o prevedere în Legea 585/2002, Art 160, conform căreia ”constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informații secrete de stat oricare din următoarele situații: (..) lit. b) dacă are antecedente penale”. Dacă domnul Cîțu a completat formularele, dar a mințit, același Art. 60 al legii sus-menționate spune că ”dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informații cu relevanță în planul siguranței naționale ori  A MINȚIT în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate”, DEVINE INCOMPATIBIL.

În completare, Legea 172/2002, Art. 6, Alin 3 face referire clară la faptul că, ”în cazul unui conflict între normele interne privind protecția informațiilor clasificate și normele NATO, în această materie vor avea prioritate normele NATO”.

În concluzie, premierul României ori nu a parcurs procedurile pentru obținerea certificării ORNISS, lucru imposibil, ori a mințit în declarații oficiale, lucru pedepsit drastic de Codul Penal din România.

În acest sens, vom solicita și în scris ORNISS și Ministerului Finanțelor Publice să ne transmită dacă domnul Cîțu, atât în calitate de ministru, dar și în calitate de prim-ministru, a completat sau nu aceste formulare”, a declarat Trif.


Cezar BUDESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*