Borseta cu 20.000 de lei recuperată din tren

O femeie „de bună credință“ l-a făcut fericit pe un vârstnic din Alba Iulia care și-a uitat o borsetă cu 20.000 lei lei în trenul Mediaș – Cluj-Napoca. Banii i-au revenit proprietarului, după ce doamna care a urcat în tren la Mediaș i-a anunțat pe polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj-Napoca.

O doamnă de bună-credință care a călătorit cu trenul de la Mediaș la Cluj-Napoca anunța ieri echipajul mixt aflat pe peron, despre faptul că o persoană a uitat într-un vagon o borsetă.

Echipajul, format din agentul șef de poliție Șigăuan Daniel din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj Napoca și plutonierul adjutant Zegrean Paul, jandarm al Grupării de Jandarmi Mobilă a găsit borseta în locul indicat de doamnă.

Pe lângă documente personale, în borsetă se aflau peste 20.000 de lei.

Au fost demarate rapid toate verificările pentru identificarea bărbatului care a pierdut-o, cu gândul că oamenii nu poposesc în gară, se află adesea în tranzit, vin și pleacă, însă dacă activitătile decurg bine, s-ar putea să îl găsească încă în oraș.

Asta s-a și întâmplat. Domnul B.I, în vârstă de 79 de ani, din județul Alba a fost  identificat la scurt timp și chemat înapoi la gară, la sediul poliției, pentru a-i fi restituită borseta, spre uimirea acestuia, fără a-i lipsi bani din interior.

Felicitări pentru profesionalism!“, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*