Bucurie și culoare de Ziua Mondială a Apei. Jocuri și medalii pentru elevi

Ziua Mondială a Apei este sărbătorită anual în data de 22 martie, începând cu 1992, când a fost aleasă această zi, în cadrul Conferinței pentru Mediu și Dezvoltare a Națiunilor Unite ce a avut loc la Rio de Janeiro.

Ca în fiecare an, Apă Canal Sibiu S.A. organizează cu acest prilej o serie de evenimente tematice. Acestea au rolul de a conștientiza și educa consumatorii, în special tânăra generație cu privire la cât de periculoasă poate fi poluarea apei pentru ecosisteme și pentru viață, și în același timp cât este de importantă conservarea acestei prețioase resurse și evitarea risipirii ei. Absența apei creează în anumite zone ale lumii o adevărată problemă, nu este o resursă inepuizabilă, de aceea este necesară o atitudine responsabilă în utilizarea acesteia.

Este nevoie de implicarea cât mai multor factori de decizie, pentru a realiza o schimbare vizibilă în ceea ce privește întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. În egală măsură, informarea publicului cu privire la importanța apei și a gestionării responsabile a resurselor de apă, dar și implicarea activă a populației sunt la fel de importante pentru obținerea unor rezultate pozitive pe termen lung.

La acțiunile organizate în școli de către Apă Canal Sibiu S.A. elevii au fost invitați să realizeze o creație artistică pe tema apei și au fost premiați pentru efortul lor cu medalia de ”Prieten al apei” și puzzle-uri ”Drumul Apei”. Au participat peste 500 de elevi din Școlile Gimnaziale nr. 21, ”Nicolae Iorga”, ”Ioan Slavici”, din Liceul Teoretic ”Constantin Noica” din Sibiu. dar și elevi ai Școlilor Gimnaziale ”Octavian Goga” și ”Sava Popovici Barcianu” din Rășinari. Lucrările au fost coordonate de cadre didactice și jurizate de reprezentanții Apă Canal Sibiu S.A. și inspectorul școlar pentru Arte, Bianca Florea.

„Mulțumim tuturor celor ce ne sunt alături în sărbătorirea Apei, elevilor și cadrelor didactice implicate în proiectul educațional «Prietenii Apei», pe care Apă Canal Sibiu S.A. și Wilo România îl derulează începând cu anul 2009”, au declarat reprezentanții operatorului, într-un comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*