Bugetul de stat pe 2018. Primele cifre

Printre măsurile luate în calcul la construirea proiectului de buget pe anul viitor sunt reducerea impozitului pe venit la 10%, mutarea CAS la salariat, neacordarea de tichete cadou și scăderea contribuţiilor sociale.

Veniturile bugetare vor fi de 125,9 miliarde de lei în 2018, iar cheltuielile vor însuma 161,7 miliarde de lei, rezultând astfel un deficit bugetar de 35,7 miliarde de lei, arată proiectul Legii bugetului pe anul viitor, transmis spre avizare partenerilor sociali ai Guvernului. „Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 125.955,5 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 161.731,9 milioane de lei, cu un deficit de 35.776,4 milioane de lei”, se arată în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2018, potrivit agenției Mediafax, preluată de Monitorul de Cluj.

La începutul lunii noiembrie, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a publicat estimările pe anii 2017-2021 – pentru proiectul de buget 2018 – din care reiese că anul viitor România va avea un Produs Intern Brut (PIB) de 907,9 miliarde de lei şi o creştere economică de 5,5%. Potrivit CNP, consumul final va creşte în 2018 cu 5,8%, iar consumul gospodăriilor cu 6,2%. Formarea brută de capital (indicator care arată investiţiile în economie) ar urma să avanseze, în schimb, cu 7,9%. Inflaţia ar urma să fie de 2,6% la sfârşitul anului 2018, cu o medie anuală de 3,1%, iar cursul de schimb va oscila în jurul mediei de 4,55 lei/euro, mai arată prognoza CNP.

Numărul mediu de salariaţi ar urma să urce cu 4,2% faţă de 2017, la 5,13 milioane de persoane, iar salariul mediu pe economie va avansa cu 11%, până la 2.614 lei net lunar. Salariul real – câştigul net ajustat cu inflaţia – ar urma să crească cu 7,7%. Sectoarele cu cele mai mari creşteri în 2018 ar fi – potrivit prognozelor CNP – construcţiile (+7%), serviciile – care includ şi comerţul, şi transporturile (+6,2%) – şi industria (+5,2%). Importurile vor creşte cu 7,9% şi exporturile cu doar 6,5%, ceea ce ar conduce la o scădere a exportului net cu 1,4%, acesta fiind singurul indicator care ar putea frâna creşterea economică în 2018.

CNP estimează un PIB potenţial de 5,2% în 2018 (faţă de 4,6% în 2017) şi un Venit Naţional Brut de 196,1 miliarde de euro în 2018 (faţă de 181 de miliarde de euro în 2017).

Proiectul bugetului de stat pe 2018 include toate măsurile din pachetul social propus de Guvern

Reducerea cotei de impozit pe venit la 10%, mutarea CAS de la angajator la salariat, scăderea contribuţiilor sociale la 37,25%, ca şi majorarea salariului minim la 1.900 de lei sunt prevăzute ca măsuri de politică fiscal-bugetară în nota de fundamentare a proiectului Legii bugetului de stat pe 2018. „Construcţia bugetară pentru anul 2018 şi perspectiva 2019-2020 a avut la bază măsurile de relaxare fiscală începute în perioada 2015-2016 în scopul stimulării creşterii economice (noul Cod Fiscal), majorările salariale şi ale unor drepturi de natura asistenţei sociale, măsuri continuate prin actele normative adoptate în anul 2017, prin care s-au reglementat majorări salariale pentru personalul din sectorul bugetar, majorări ale pensiilor şi ale altor drepturi cu caracter social, cu impact suplimentar asupra cheltuielilor de personal şi a celor cu asistenţa socială care vor avea efect şi în anul 2018”, se arată în documentul citat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*