Bugetul județului, gata de aprobare. Mai mulți bani pentru biserici decât pentru școli

Aleșii vor vota, săptămâna viitoare, bugetul județului Sibiu pe anul 2018.

Potrivit proiectului de hotărâre care se va afla în mapa consilierilor, anul acesta, Consiliul Județean va avea venituri cifrate la 325,2 milioane de lei și cheltuieli pentru funcționare și dezvoltare care se ridică la 388,7 milioane de lei. Deficitul secțiunii de dezvoltare, în sumă de 63,4 milioane de lei, va fi finanțat din excedentul bugetar al anilor precedenți. De precizat că, la finele anului 2017, excedentul bugetar cumulat al Consiliului Județean era de 73,1 milioane de lei.

O sumă consistentă, mai exact 27 de milioane de lei, merge anul acesta pentru programul de întreținere și reparații a drumurilor județene și comunale.

Alți 6,4 milioane de lei vor asigura derularea programului pentru școli, în timp ce finanțarea cheltuielilor pentru personalul neclerical și susținerea unităților de cult din județul Sibiu are alocați 11,6 milioane de lei.

La Aeroportul Internațional Sibiu, 1,2 milioane de lei vor reprezenta subvenții pentru operatorii care deschid noi curse aeriene, alte 2,08 milioane vor fi transferate pentru servicii de interes conomic general, iar aproape 4 milioane de lei, pentru dotarea cu utilaje aeroportuare și studii de fezabilitate.

1,5 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară vor fi cheltuiți pentru susținerea finanțărilor nerambursabile alocate pentru activități nonprofit de interes general, respectiv câte 500.000 lei pentru acțiuni culturale și acțiuni sportive și câte 250.000 lei pentru acțiuni destinate tineretului, respectiv pentru acțiuni comunitare.

Ședința extraordinară de Consiliu Județean în cadrul căreia va fi supus spre aprobare proiectul de buget al județului Sibiu va avea loc joi, 15 februarie, de la ora 15 și va fi transmisă în direct pe pagina noastră de Facebook.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*