Bugetul judeţului, supus la vot

Bugetul judeţului Sibiu în anul 2015 este în valoare de 274 milioane de lei, din care 77,25 % sunt bani alocaţi cheltuielilor de întreţinere şi de funcţionare a instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean, iar restul vor fi investiţi în dezvoltarea judeţului.

Şedinţă extraordinară

Astăzi, proiectul de buget va fi supus votului consilierilor judeţeni în cadrul unei şedinţe extraordinare. El a fost dezbătut cu toţi liderii grupurilor politice şi cu toţi şefii de comisii din Consiliul Judeţean Sibiu. De asemenea, documentul a fost supus dezbaterii publice şi publicat pe site-ul oficial www.cjsibiu.ro. Tot astăzi, vor fi aprobate și bugetele instituțiilor și serviciilor publice din subordinea Consiliului Județean. La acestea se adaugă aprobarea listei de investiții din bugetul Consiliului Județean pentru perioada 2015 – 2018 și sumele ce vor fi alocate pentru agenda activităților culturale și sportive, în valoare de 700.000 de lei.
Bugetul asigură toate cheltuielile de funcţionare ale celor 24 de instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu şi a celor 19 instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. Obiectivele majore de investiţii în acest an sunt în domeniul sănătăţii, al infrastructurii de drumuri judeţene şi drumuri comunale şi managementul deşeurilor. Anul acesta va fi finalizat cel mai mare proiect realizat cu fonduri europene, „Sistem integrat de management al deşeurilor“.

Continuă investițiile la spitale

În domeniul sănătăţii, principalele lucrări de investiţii sunt la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, la Spitalul de Psihiatrie dr. Gheorghe Preda Sibiu şi la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Anul acesta vor fi finalizate la Spitalul Judeţean Sibiu lucrările la: mansardare bloc chirurgical şi ATI, RK acoperiş secţii chirurgicale, urologie, ortopedie, ATI; reabilitare şi mansardare secţia clinică recuperare, medicina fizică şi balneologie 1 şi vor avea loc lucrări ample la secţia clinică Infecţioase (care se vor finaliza în anul 2016).

Drumuri modernizate

În ceea ce priveşte infrastructura, vor fi efectuate lucrări de întreţinere pe cei 1.300 km de drumuri judeţene şi comunale din judeţ. Vor fi efectuate investiţii la mai multe drumuri judeţene. De asemenea, se vor moderniza 126 km de drumuri comunale: 46 km preluaţi de la Consiliile Locale în anul 2015 şi pe 80,62 km continuă lucrările începute anul trecut.

Cosmin PAL
cp@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*