„Bujorul de munte” înflorește în cântec, joc și bucate tradiționale

Sâmbătă și duminică, Gura Râului găzduiește cea de-a XVI-a ediție a festivalului „Bujorul de Munte”. Tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile populare sunt parte din antrenul celor două zile de festival.

De mai bine de un deceniu și jumătate încoace, comuna Gura Râului găzduiește o manifestare devenită tradiție pentru Mărginime și județul Sibiu: Festivalul „Bujorul de Munte”. A XVI-a ediție a evenimentului va fi organizată în 29 și 30 iunie, de Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Startul festivalului se va da sâm­bătă, pe înserate, la ora 18:00, când are loc „Cina ca la stână”, cu spectacole folclorice şi jocuri populare din Mărgi­nime, Arad și Suceava şi cu prezentarea gas­tronomiei tradiţionale speci­fice gurenilor și invitaților din festival. Astfel, în anul când Sibiul deține titulatura de Regiune Gastronomică Europeană, fiecare solist va pregăti și va prezenta preparate tradiționale, specifice zonei de proveniență. Seara se încheie cu un foc de tabără.

Petrecere mare se încinge și duminică. La ora 11:30, va avea loc pri­mirea oficială la poarta de intrare în comuna Gura Râului, urmată, la ora 12:00, de jocul Junilor din Gura Râului, în faţa Bisericii, și de depla­sarea spre scena festivalului în căruţe, trase de cai. De la ora 13:00, spectacolul gastronomic și artistic continuă la scena amenajată în aval de baraj: aici, bucate tradiționale vor fi savurate, alături de dansurile populare ale Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și de cântecele interpretate de soliști de renume.

Programul festivalului

29 IUNIE 2019

ora 18:00, scena festivalului (în aval de baraj)
Cină ca la stână. Spectacol folcloric susținut de:

– Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte” – Gura Râului

– Ansamblul Folcloric „Păstrătorii Tradiţiei” – Pecica, jud. Arad

– Ansamblul Folcloric ,,Dor Străbun” – Bilca, jud. Suceava

– Ansamblul Folcloric „Străjencuța” – Straja, jud. Suceava

– Ansamblul Folcloric ,,Ceata Junilor” – Sibiu

Invitați: Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Bogdan Firu, Răzvan Năstăsescu, Geanina Gavrilă, Ioan Răulea, Traian Stoiță, Adriana Irimieş, Maria Lepindea, Camelia Cosma Stoiță, Alina Pinca, Marcel Părău, Ilie Medrea, Călin Brăteanu, Aurora și Săndel Mihai

ora 22:00, În aval de baraj – foc de tabără

30 IUNIE 2019

Ora 11:30 – Primirea oficială, la intrarea în comuna Gura Râului
Ora 12:00 – Jocul Junilor din Gura Râului, în fața Bisericii
Ora 13:00, scena festivalului (în aval de baraj)
– Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Invitați: Ovidiu Homorodean, Stana Stepanescu, Tudor Furdui Iancu, Robert Târnăveanu, Nicușor Iordan, Carmen Popovici Dumbravă, Mariana Anghel, Adrian Stanca, Cristian Pomohaci, Nineta Popa

Festivalul „Bujorul de Munte” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Comunității.  Organizatori: Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Județean Sibiu, CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu. Parteneri: Asociația de Înfrumusețare a Comunei Gura Râului, Asociația Pensiunilor Turistice din Gura Râului, ANAR-CRFP Sibiu, Regia Publică Locală Ocolul Silvic Gura Râului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*