Buletinele pentru care a fost prelungită valabilitatea în timpul stării de urgenţă şi de alertă expiră de azi

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, informează cetăţenii judeţului Sibiu cu privire la următoarele:

  • Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe perioada stării de urgență și stării de alertă, au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, își pierd valabilitatea.
  • Așadar, invităm cetățenii județului să se adreseze serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea actului de identitate, având în vedere că aceste documente și-au pierdut valabilitatea la data menționată anterior.
  • În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
  • Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul serviciilor publice locale de specialitate, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line /telefonic ori să verifice, în prealabil, programul de activitate al celor 19 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu accesând site-urile oficiale ale primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează.
  • De asemenea, pentru situații de excepție, în scopul eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit la nivelul serviciului de profil, se poate formula o cerere motivată, adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
  • Pentru a urmări procedura de eliberare a actului de identitate la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu vă adresăm rugămintea de a consulta site-ul instituției noastre la djepsibiu.ro – secțiunea dedicată evidenței persoanelor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*