Business English for Young Professionals – curs pentru cei care doresc să evolueze profesional

American Corner Sibiu și Biblioteca Județeană ASTRA, instituție de cultură ale cărei activități beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, organizează cursul Business English for Young Professionals, o inițiativă susținută financiar de Ambasada S.U.A. în România, prin intermediul programului de granturi destinate spațiilor americane.

Business English for Young Professionals are drept scop principal predarea și învățarea limbii engleze. Cursul promovează  valori lingvistice, culturale și democratice comune reprezentative pentru lumea contemporană, fiind o oportunitate pentru cei care doresc să evolueze în mediul în care activează din punct de vedere profesional.

Business English for Young Professionals se adresează tinerilor profesioniști din domeniul afacerilor, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, al căror nivel de cunoaștere a limbii engleze este intermediar (B1).  Cei care doresc să comunice eficient și corect în limba engleză, în situații multiple de comunicare, în mediul în care își desfășoară activitatea sunt invitați să ia parte la acest curs. Aceștia beneficiază de îndrumarea atentă a unor profesori de specialitate și de utilizarea celor mai bune metode de predare a limbii engleze pentru afaceri, având la dispoziție numeroase materiale imprimate sau în format digital, toate reunite în spațiul ospitalier al American Corner Sibiu.

Tematica bogată a cursului include numeroase teme de specialitate: cultura organizațională și structura organizației, tehnologia în afaceri, resursele umane, managementul calității, strategii de marketing, managementul relațiilor cu clienții, finanțe și contabilitate, strategii de negociere, învățare și luarea deciziilor la nivel organizațional. În egală măsură, sunt cuprinse numeroase exerciții de conversație, ascultare, lectură și redactare, gramatică și vocabular necesare îmbunătățirii nivelului de cunoaștere a limbii engleze în domeniul afacerilor.

Cursul este gratuit și se desfășoară în perioada ianuarie – mai 2023, pe parcursul a trei module (60h). Un modul cuprinde 5 săptămâni, săptămânal fiind prevăzute 2 cursuri x 2h fiecare. Evaluarea are loc periodic, în funcție de tematica aleasă. Primul curs include testarea inițială a  competențelor lingvistice de limba engleză ale participanților. Programul fiecărui modul se stabilește de comun acord cu cadrele didactice implicate.

Înscrierile se fac pe adresa: american.corner[at]bjastrasibiu.ro

Termen limită de înscriere: 20 ianuarie 2023

Locul de desfășurare: American Corner Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 7, Corp B, et. al V-lea.

Programul American Corners din România a început în anul 2005. În prezent, există zece centre American Corner active, care fac parte din rețeaua globală de peste 600 de centre, în peste 150 de țări.  Programul urmărește promovarea înțelegerii și a cooperării între Statele Unite ale Americii și România, furnizând informații precise și diverse despre Statele Unite, privind o serie de teme care vor contribui la dezvoltarea comunicării și a schimburilor culturale dintre cele două țări. Pe lângă faptul că oferă acces la informații de încredere și actualizate despre S.U.A., prin intermediul unor resurse tipărite și pe suport electronic, centrele American Corner organizează programe interactive culturale, educative și de învățare a limbii engleze. American Corners oferă un mediu primitor și plin de inspirație, personal instruit și tehnologiile moderne necesare pentru a crea legături cu românii, atât în persoană, cât și virtual, susținând politicile Guvernului S.U.A., pentru o mai bună înțelegere a istoriei și a valorilor culturale americane.

În toate aceste centre, publicul interesat are acces gratuit la resursele, serviciile și programele oferite.

Informații despre rețeaua American Corners din România sunt disponibile la adresa: https://ro.usembassy.gov/ro/education-culture-ro/colturi-americane/

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*