Cadouri de la Moș Crăciun, prin Auxila Mediaș

Campania „Moș Crăciun pentru bunicii și copiii noștri’’, derulată de către Școala Postliceală Auxila Mediaș și-a atins și anul acesta obiectivul, acela de a le oferi unui număr cât mai mare de vârstnici, dar și copii, un mic cadou înaintea sărbătorilor de iarnăAproximativ 350 de cadouri au fost împărțite în această perioadă de către elevii și profesorii școlii, unor vârstnici și copii din municipiul Mediaș, Târnaveni, dar și alte localități din zona de nord a județului Sibiu. Totodată, voluntarii școlii medieșene s-au aflat la sfârșitul săptămânii trecute la ,,Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități Speranța Sibiu’’, unde au donat în cadrul campaniei. De asemenea, s-au făcut donații și la Unitatea de Asistență Medico-Socială din Mediaș.
Campania Școlii Postliceale Auxila Mediaș este una de tradiție și a ajuns anul acesta la ediția cu numărul șapte. Ea se adresează vârstnicilor din oraș și din împrejurimi, dar și copiilor nevoiași. Finalitatea campaniei este în fiecare an, oferirea unor pachete cu alimente, dulciuri, și fructe unor persoane vârstnice din Mediaș și zonă, respectiv dulciuri și jucării unor copii nevoiași. „Moș Crăciun pentru bunicii și copii noștri, este campania desfăşurată de către şcoala noastră în această perioadă. Aproximativ 180 de bunici şi 170 de copii din Mediaş, Târnăveni, Copșa Mică, Zlagna, Agârbiciu, Valea Viilor Șmig, Chesler şi Târnava, au primit pachete cu alimente de bază şi dulciuri. De asemenea, Unitatea de Asistenţă Medico Socială din Mediaş a primit fructe şi materiale necesare desfăşurării activităţii. Mai mult decât partea materială, credem că am reuşit să aducem un zâmbet şi o rază de speranţă fiecărui beneficiar al campaniei. Mulţumim elevilor, profesorilor, foştilor elevi, prietenilor din Germania şi tuturor celor care ne-au sprijinit în această acţiune. Sărbători liniştite tuturor, a declarat Viorel Pasc, Directorul Şcolii Postliceale Auxila Mediaş.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*