Cadre didactice şi ghizi de turism învaţă metode creative de explorare responsabilă a naturii

Rutina cotidiană şi programul încărcat îi cuprind deopotrivă în vârtejul lor nu doar pe adulţi ci şi pe copiii şi tineri. Chiar şi atunci când sunt în aer liber activităţile şi conectarea cu natura sunt limitate. Studii recente demonstrează că interacţiunea în şi cu natura susţine starea de bine, dezvoltarea emoţională, sănătatea şi puterea de concentrare. Adulţii care se conectează mai mult la natură sunt mai interesaţi de protejarea mediului iar copii vor deveni mai responsabili în viitor.

Destinația turistică Sibiu este atractivă prin calitatea și diversitatea peisajului natural. Patrimoniul natural este așadar un bun care, prin valorificare responsabilă, poate aduce dezvoltare în comunitate. În acest context, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu a organizat recent un atelier de învățare experiențială în natură dedicat cadrelor didactice, ghizilor de turism și facilitatorilor de activități pentru copii și tineret din organizații și grupuri de inițiativă de pe teritoriul județului Sibiu.

Rolul atelierului a fost de a sprijini deschiderea şcolilor şi comunităţilor faţă de natură şi cunoaşterea valorilor pe care aceasta le oferă pentru învăţare, recreere şi turism. Atelierul s-a desfășurat în cadrul proiectului Implicare comunitară pentru conectare la natura din proximitate care are scopul principal de a determina cetățenii, în special tinerii, să aibă o viață activă, să petreacă timpul liber în natură, să conștientizeze beneficiile naturii pentru sănătate şi importanţa acesteia pentru dezvoltarea comunităţii din care fac parte.

Atelierul a fost structurat pe trei pachete de activități: Descoperă natura cu toate simțurile, Exploratorii naturii, Natura te ajută să te descoperi. Organizațiile au primit şi un kit educațional cu instrumente utile pentru lecțiile practice: un manual de activităţi în natură, binocluri, determinatoare sau cărți cu jocuri.

Participanţii la atelier, în calitate de membri în reţeaua educatorilor pentru natură, au deprins tehnici de explorare a naturii pe care le pot împărtăşi pe viitor cu tinerii și turiștii creând experienţe vii în natură și contexte de descoperire în moduri cât mai responsabile.

„În tumultul zilei moderne avem nevoie să învăţăm cum să ne (re)conectăm la natură. Azi am învăţat foarte multe lucruri noi şi aştept cu nerăbdare să le pun în aplicare”, Bodea Andreea Alexandra, cadru didactic la Şcoala Gimnazială din Râu Sadului.

„Copilaşii nu au nevoie doar de ore reuşite de română, germană ori matematică ci şi de experienţe în mijlocul naturii. Nu doar cu elevii doresc să repet aceste activităţi şi exerciţii practice ci şi cu colegii de cancelarie pentru a putea împărtăși la rândul lor cele învățate”, Liana Ioana Butoi, cadru didactic la Şcoala Gimnazială nr. 18, Sibiu.

„Am înțeles prin joacă legăturile nevăzute dintre toate speciile de plante și animale. Am conștientizat rolul nostru și cum noi putem schimba lumea după cum dorim. Ne-am încărcat cu simplitate, bucurie și naturalețe. Dorim să dăruim, la rândul nostru, elevilor și tinerelor familii experiențe autentice în natură. Tot mai mulți copii și tineri părinți doresc să beneficieze de experiențe plăcute în mediul natural și ne-au solicitat să organizam astfel de activități”, Dan Mitruş, Preşedinte Asociaţia ARNI Bradu.


Proiectul beneficiază de cofinanțare de la Romgaz, este implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu și contribuie la atingerea obiectivelor programului „Anii Drumeţiei”, iniţiat de Consiliul Județean Sibiu. Misiunea programului este de a încuraja petrecerea timpului în aer liber și practicarea activităților specifice ecoturismului, respectiv descoperirea responsabilă a patrimoniului natural și cultural, și generarea de beneficii pentru comunitatea locală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*