Campanie de ajutorare a refugiaților derulată de Asociația Filantropică Olivia

În data de 01 martie 2022 Asociația Filantropică Olivia – AFO Sibiu – în parteneriat cu Asociația Hilfe fur Hermannstadt/Sibiu lansa campania umanitară Alături de suferința refugiaților, motivați fiind de consecințele acestui război, de nevoia de solidaritate și sprijin, de impulsul sufletesc de a ajuta, pe care-l regăsim pe deplin în comunitatea noastră: „ne-am propus atunci să adunăm lucruri necesare refugiaților din Ucraina și apoi să le ducem acolo, unde va fi nevoia cea mai mare de aceste lucruri”.

Campania a durat 14 zile, perioadă în care s-au adunat aproximativ 12 tone de alimente, produse de igienă, produse de curățenie, îmbrăcăminte, saltele, șamd.

Preluarea acestor bunuri s-a realizat în perioada menționată în mai multe locații din municipiul Sibiu, în Marburg și în Frankfurt.

Pe chipul celor care au participat la această acțiune s-a văzut speranța adresată refugiaților, pusă și în produsele donate. Speranța în depășirea acestor momente grele ale vieții lor. Fiecare donație a fost însoțită de urări și dorințe firești care insuflau mobilizarea și dăruirea, dragostea și jertfa, speranța și bunătatea.

„Să transmiteți speranța noastră de bine și rugăciunea permanentă pentru pace!” spunea o doamnă pensionară care a dăruit bunuri din pensia mica pe care o avea.

 

Transportul și distribuirea bunurilor adunate s-a realizat în data de 14 martie. Un camion cu aproximativ 12 tone de produse a plecat din Sibiu și a ajuns la Sighetu Marmației. Aici ne-am oprit în mai multe locații pentru a vedea și a simți atmosfera de la fața locului:

La Sala polivalentă din Sighetu Marmației, pentru descărcare, unde am predat aceste bunuri, care fie au plecat spre Harkov, fie au rămas pentru a fi folosite pentru refugiați. Aici am fost ajutați de un grup de voluntari, peste 30 de elevi și studenți, care ne-au ajutat la descărcare și cărora le mulțumim și pe acesată cale. Am văzut și aici dăruire și jertfă din partea comunității și a voluntarilor pentru refugiați și pentru suferința lor,

La punctul de frontieră din Sighetul Marmației am văzut cum intrau refugiați. Un număr de aproximativ 100 de persoane tocmai trecuseră frontiera și au fost preluați de autorități și voluntari. Suferința, spaima, deznădejdea, oboseala, lacrimile și alte consecințe ale războiului  se vedeau ușor pe chipul refugiaților. Erau întâmpinați de autorități, de societatea civilă, de voluntari cu brațele deschise, cu logistica necesară pentru asigurarea nevoilor stringente, cu speranță și dăruire.

Pe stadionul municipal din Sighetul Marmației, unde a fost amenajată o tabără alcătuită din corturi destinate refugiaților. Unele corturi erau locuite, altele erau în așteptare. Aduceu și aduc în continuare o rază de speranță, liniște și puterea de a continua drumul vieții pentru refugiați.

Prin această campanie , fie că am participat activ, fie că ne-am implicat sub alte forme, ne-am dăruit pe noi, ne-am dăruit din speranța nostră celor care aveau nevoie de ea, am dăruit putere celor care în aceste momente aveau nevoie de puterea celorlalți.

Aduc mulțumirile noastre sincere și pe această cale:

  • Ziarului Mesagerul de Sibiu care a fost permanent alături de noi, în această campanie umanitară cât și în momente din activitățile permanente derulate de Asociația noastră,
  • Companiei GLS România, sponsorul anului 2022, care a susținut financiar toate activitățile Asociației noastre în ultimii 5 ani,
  • Companiei sibiene Trans Dad Sib ,
  • Părintelui paroh Sidău Dan Ioan, președinte al Asociației Dăruim și ne dăruim din Sighetul Marmației, partenerul local în această camapanie umanitară.
  • Comunității sibiene și altor societăți comerciale care au contribuit merituos la desfășurarea acestei campanii.

Succesul acestei campanii ne motivează să continuăm. Să avem astfel lângă noi aceași implicare, dăruire, dragoste și solidaritate. Și astfel, în cateva săptămâni să organizăm un al doilea transport.

Dr. Teodor Mihail Pădurean

AFO Sibiu, președinte

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*