Campanie de colectare a deșeurilor priculoase. Vezi unde sunt preluate gratuit

Operatorul de salubrizare Soma organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase în perioada 17- 21 octombrie 2022, între orele 9.00- 17.00. Sibienii pot scăpa de aceste deșeuri gratuit.

Deșeurile periculoase sunt cele care nu se pot colecta împreună cu deșeurile obișnuite întrucât pot provoca o poluare gravă sau prezintă riscuri asupra sănătății oamenilor, a animalelor și a mediului. Acestea pot fi inflamabile, corozive, iritante sau toxice.
Cele mai comune deșeuri periculoase sunt: bateriile și acumulatorii uzați, medicamente expirate, pesticide, insecticide, îngrășăminte chimice, stingătoarele de incendiu, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivuri, combustibili, uleiuri, lichid de frână și lubrificanți, doze de spray și recipienți sub presiune care încă au conținut, materiale de lustruire etc.
”Dacă aveți astfel de deșeuri, nu le aruncați în pubelele de acasă sau de lângă bloc! Aduceți-le în cele 10 puncte de colectare organizate în oraș, în perioada menționată.”, fac apel reprezentanții Primăriei Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*