Carantină redusă pentru persoanele infectate cu COVID-19. Câte zile vor sta bolnavii în carantină?

Perioada de carantinare a persoanelor infectate cu COVID-19 ar putea fi redusă. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

Alexandru Rafila a anunţat că durata carantinei şi a izolării pentru persoanele infectate cu COVID-19 va fi redusă la 10 zile, la fel ca în multe ţări din UE.

„Vom rezolva în aceste zile durata carantinei şi a izolării. Va fi şi în România doar de 10 zile, la fel cum este în marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă.

Şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a îndemnat la vaccinare, în contextul viitorului val al pandemiei generat de tulpina Omicron.

„Dacă v-aţi vaccinat cu schema iniţială, faceţi-vă şi boosterul, pentru că este important în această conjunctură a tulpinii Omicron şi nu pentru călătorii sau pentru a intra la mall. Iar cei care nu sunteţi, vaccinaţi-vă, din nou în conjunctura tulpinii Omicron, nu neapărat pentru a intra la mall. Vaccinarea este o măsură de prevenire a unei forme severe de îmbolnăvire care apare mult mai frecvent la persoanele vârstnice sau cu boli cronice, dar apare şi la tineri. Mulţi dintre noi poate avem o boală cronică şi nici măcar nu cunoaştem acest lucru. Vaccinaţi-vă ca să nu faceţi forme severe”, a spus Pistol.

 

Ea a explicat că celelalte state ale UE îşi pot permite reducerea perioadei carantinei şi mai mult de 10 zile pentru că au un grad mare de vaccinare a populaţiei.

„Ei pot reduce şi mai mult perioada de izolare pentru că transmisibilitatea la o persoană vaccinată este mult mai redusă decât la una nevaccinată. (…) La noi problema este numărul mare de persoane nevaccinate şi aşteptările nu sunt tocmai optimiste”, a adăugat Pistol.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*