Care sunt condiţiile necesare pentru o dezvoltare regională adecvată?

Aeroporturile şi dezvoltarea regională sunt strâns legate una de cealaltă. De asemenea, finanţarea publică a aeroporturilor nu trebuie să fie făcută în detrimentul altor investiţii, acestea sunt concluziile Congresului European al Administrațiilor Locale la care a participat directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.InterviuDavidCiceoUna dintre concluziile Congresului European al Administraţiilor Locale la care au ajuns cei peste 1200 de participanţi, reprezentanţi ai celor mai importante instituţii din Europa cu atribuţii în zona administrativă locală şi reginală, printre care şi David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, a fost că aeroporturile sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea regională, dezvoltarea regională fiind strâns legată de dezvoltarea aeroportului.

Dezvoltare regională = dezvoltarea aeroportului

„În ce priveşte partea de aeroporturi concluziile au fost că aeroporturile sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea regională, dar în acelaşi timp nu toate aeroporturile regionale vor avea succes având în vedere că sunt foarte multe aeroporturi regionale şi este foarte important să fie o competiţie corectă şi o finanţare corectă din partea autorităţilor publice. Dezvoltarea regională este strâns legată de dezvoltarea aeroportului, dar fiecare aeroport regional ar trebui să se limiteze la capacitatea şi aria de deservire pe care o are astfel încât finanţarea publică a aeroporturilor să nu fie în detrimentul altor investiţii sau să nu distorsioneze competiţia”, a declarat directortul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.

Cum poate fi regiunea nord-vest cea mai puternică din ţară?

David Ciceo a menţionat că regiunea nord-vest, din care face parte şi Clujul, ar putea fi cea mai puternică din ţară dacă s-ar finanţa transportul intermodal, România fiind singura ţară din Europa care nu a început să implementeze astfel de proiecte.

„Păi în primul rând este vorba despre finanţarea transportului intermodal, legătura aeroportului cu gara CFR. Din păcate suntem singura ţară din Europa care nu a început să implementeze astfel de proiecte. Noi putem să obţinem 60 de milioane de euro nerambursabili ca să ne conectăm de gara CFR. Este o condiţie obligatorie a Comisiei Europene pentru aeroporturile internaţionale. Şi extinderea pistei la aproximativ 3400 de metri, ceea ce va crea posibilitatea să avem zboruri intercontinentale direct de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj”, a spus David Ciceo.

2 milioane de pasageri pe aeroportul din Cluj

David Ciceo a mai spus că pentru categoria la care se află acum aeroportul din Cluj este un model de urmat pentru alte aeroporturi din Europa. În ultimii zece ani Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat an de un număr tot mai mare de pasageri, anul acesta fiind aproape de 2 milioane.

„Noi am avut o strategie coerentă. O considerăm foarte bună pentru că de la 32.000 de pasageri anul acesta ne apropiem de 2 milioane. Prin strategia pe care am implementat-o şi pe care am stabilit-o în urmă cu zece ani noi am estimat şi am previzionat această creştere. Pe baza estimărilor făcute atunci am realizat două noi terminale, o pistă total nouă, iar dacă nu am fi estimat şi previzinat şi dacă n-am fi avut o strategie corentă de marketing şi de dezvoltare a investiţiilor nu am fi ajuns la 2 milioane de pasageri şi oricum am fi fost depăşiţi de situaţie. În momentul de faţă pentru această categorie Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj este un model pentru alte aeroporturi din Europa”, a precizat David Ciceo.

Directorul aeroportului spune că este mândru de faptul că raportat la numărul de locuitori şi la produsului intern brut Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj va atinge pragul de 2 milioane de pasageri.

„Nu o să ajungă niciodată ca aeroportul din Varşovia pentru că Varşovia este capitală, are o altă populaţie (n.red.: 2 milioane de oameni trăiesc în Varşovia), dar avem potenţial de dezvoltare în continuare şi suntem mândri că la nivelul unui oraş de 300.000 de lucuitori, un judeţ de 750.000, la nivelul produsului intern brut din România noi atingem pragul de 2 milioane de pasageri”, a menţionat directortul Aeroportului Intenraţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo.

Prezentare în Polonia despre rolul esenţial al aeroportului din Cluj

Directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a participat în  calitate de speaker la Congresul European al Administrațiilor Locale, eveniment care a avut loc la Cracovia în Polonia, în perioada 5-6 aprilie.

În cadrul congresului, David Ciceo a susţinut o prezentare, la secţiunea „Bright or Gloomy? The Future of Regional Airports in Europe”, în care a vorbit despre rolul esențial pe care Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj îl are în dezvoltarea județului Cluj și a întregii regiuni de nord-vest a României

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*