Carmen Iohannis, citată astăzi la Parchetul General

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a fost citată astăzi la Parchetul General, pentru a fi audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunţ în legătură cu sumele de bani obţinute din închirierea unui imobil.

Potrivit unor surse judiciare, Carmen Iohannis este aşteptată să se prezinte la Parchetul General în jurul orei 16,00.

Carmen Iohannis a mai fost chemată o dată la Parchetul General, în data de 15 noiembrie, însă ea le-a transmis atunci procurorilor că nu se poate prezenta la audieri, deoarece îl însoţea pe preşedintele Klaus Iohannis într-o vizită în Marea Britanie.

Acest dosar a fost deschis în urma unui denunţ depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*