Cartelele de tip abonament pentru accesul auto în Cimitirul Municipal se pot încărca și de la automatele de plată

Pentru a facilita accesul cu mașina în Cimitirul Municipal, cartelele de tip abonament eliberate de Administrația Cimitirului se pot încărca începând din această săptămână și de la automatele de plată care eliberează tichete de ieșire. Până în prezent, aceste carduri puteau fi încărcate doar la casieria din incinta Cimitirului, conform programului de funcționare al ghișeului.

Prin urmare aceste operațiuni se pot face oricând în programul de funcționare a Cimitirului, la cele două automate situate lângă Capela ortodoxă și respectiv cel de la poarta 5 (ieșirea spre Calea Cisnădiei). Precizăm că încărcarea se face cu numerar, în funcție de opțiunea posesorului, cu numărul de ieșiri dorit. La ghișeu, cartelele se vor putea încărca în continuare cu sumele prestabilite: un abonament cu 10 ieșiri – 25 de lei, cu 25 de ieșiri – 50 de lei sau cu 50 de ieșiri – 75 de lei. Până în prezent, Administrația Cimitirului a emis 3.350 de astfel de cartele tip abonament de acces.

 

Pentru accesul în Cimitirul Municipal rămâne valabilă în continuare și achiziția unui tichet în valoare de 3 lei.

În zilele de sărbători legale, accesul auto este gratuit în Cimitirul Municipal.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*