Cărți împușcate

Luni, 23 decembrie, începând cu ora 12.30, în sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA va avea loc vernisajul expoziției „Cărți împușcate și elemente de istorie locală”, prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția anti-comunistă.

Expoziția cuprinde o serie impresionantă de materiale din colecția de publicații periodice sibiene apărute în decembrie 1989, cărți despre evenimentele din acea perioadă, donate bibliotecii de Asociația Memorialul Revoluției 16 – 22 Decembrie 1989 Timișoara și de către Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, dar și imagini din acele zile.

„Printre nenumăratele materiale prezentate, am ales să expunem, simbolic, revista «Convorbiri literare» din anul 1989, aparținând Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Acest volum a fost împușcat în timpul luptelor de stradă din 1989, care au generat profunde schimbări istorice, politice, sociale și culturale. E o carte-obiect, cu valoare de patrimoniu, un martor al prefacerii violente a istoriei recente a României. Sperăm ca publicul să aprecieze demersul curatorial, menit să ne poarte în tumultul acelor zile“, a declarat directorul Silviu Borș.

Vernisajul va fi urmat de un concert de colinde susținut de membri ai Filarmonicii de Stat Sibiu.

Expoziția rămâne deschisă până pe 10 ianuarie 2020.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*