Cartierul Arhitecților va avea un campus școlar

Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie a anunțat că a fost demarat proiectul pentru realizarea unui campus școlar în Cartierul Arhitecților.

Sursa foto: Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților

Prin realizarea acestui campus, locuitorii din acest cartier nou al Cisnădiei vor beneficia de o școală, o grădiniță și o sală de sport.

„Am o veste bună în special pentru locuitorii Cartierului Arhitecților: vă anunț pe această cale că am dat în lucru proiectul pentru Campus Școlar în Cartierul Arhitecților (școală, grădiniță, sală de sport).

După ce am reușit achiziționarea terenului, iată că, angajamentele din campania electorală se realizează, dovadă că nu au fost doar promisiuni. Cartierul Arhitecților este o zonă aflată în continuă dezvoltare și era normal ca să amenajăm pentru copiii de aici o școală și o grădiniță. Mă bucur că vom putea construi școala și grădinița din Cartierul Arhitecților la standarde corespunzătoare.

Tot pentru Cartierul Arhitecților am niște investiții importante anul acesta, printre care: pietruirea tuturor străzilor, inclusiv Petre Antonescu, modernizarea iluminatului unde este cazul, crearea de locuri de joacă pentru copii etc. Voi reveni cu mai multe detalii despre aceste proiecte în curând” a transmis primarul Gheorghe Huja.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*