Casă nouă pentru DWS

Noul sediu al Clubul Economic German Transilvania a fost inaugurant, la sfârșitul săptămânii trecute, în prezența premierului landului Hessen, Volker Bouffier. Noul sediu se află pe str. Mitropoliei 28 și oferă membrilor clubului un spațiu mai generos pentru activități și întâlniri.

inaugurare DWSInaugurarea noului sediu a avut loc în prezența membrilor clubului, iar alături de premierul landului Hessen, Volker Bouffier, au fost prezenți Norbert Kartmann, președintele Parlamentului din Hessen, Judith Urban, consulul Germaniei la Sibiu și președintele de onoare al Clubului, Jürgen Schmidt, președintele clubului și director general al companiei Swoboda Hartmann România, Astrid Fodor, primarul Sibiului, și deputatul Ovidiu Ganț.

Volker Bouffier: „Am auzit multe lucruri bune despre Sibiu“

„Acest oraș și această regiune au o mare tradiție. Tradiția trebuie păstrată și nu trebuie uitată, pentru a putea înțelege mai bine cum a fost în trecut. Iar când cunoști trecutul, poți înțelege mai bine prezentul și, cel mai important, cum trebuie să arate viitorul. Prezența mea la inaugurarea acestui spațiu este un semn că sunt mai multe lucrurile care ne unesc, decât cele care ne despart. Am auzit multe lucruri bune despre Sibiu, sper să se dezvolte la fel și în continuare”, a declarat Volker Bouffier, premierul landului Hessen. Cu această ocazie, înaltul oaspete a înmânat reprezentanților DWS o plachetă din porțelan, reprezentând emblema landului Hessen, ca simbol al vizitei efectuate la inaugurarea noului sediu al Clubului Economic German Transilvania.

Clubul se apropie de 20 de ani

Clubul Economic German Transilvania (Deutscher Wirtschaftsclub Siebenbürgen – DWS) a luat ființă în anul 1998 și reunește în prezent peste 170 de membri, cu peste 20.000 de angajați, din rândul cărora fac parte peste 140 de firme cu apartenență la spațiul vorbitor german, publicații  de  expresie  germană,  precum și diverse instituții, asociații și fundații, implicate activ în viața comunității economice germane. În calitate de reprezentant al intereselor investitorilor și  companiilor din spațiul vorbitor german, DWS contribuie la dezvoltarea relațiilor economice dintre țările de proveniență și România. DWS reprezintă o platforma activă de comunicare, colaborare și dezvoltare pentru membrii săi, care desfășoară întâlniri regulate pe diferite teme  de actualitate, asigurând, totodată, menținerea unui dialog constructiv cu reprezentanți ai  administrației locale și parteneri din domeniul economic, politic și cultural. Proiectele sociale si economice derulate de către Clubul Economic German Transilvania contribuie la dezvoltarea  legăturilor dintre societate și economia germană.

Delegație la Primărie

Prim-ministrul din Hessen, Volker Bouffier, parlamentarul german Norbert Kartmann și alți politicieni și oameni de administrație germani, împreună cu E.S. Judith Urban și deputatul Ovidiu Ganț s-au întâlnit sâmbătă, la Primăria Sibiu, cu Astrid Fodor. „Vizita a fost una onorantă și importantă pentru oraș, o ocazie foarte bună de a prezenta atuurile Sibiului în scopul atragerii de noi investitori și formării de noi legături. Am discutat despre mediul economic și despre relația pe care comunitatea a format-o cu investitorii existenți, o colaborare benefică pentru ambele părți. În ceea ce privește resursa umană, am arătat preocuparea noastră pentru a forma forță de muncă bine calificată, pe de o parte prin învățământul în sistem dual pe care dorim să îl extindem, pe de altă parte învățământul tehnic universitar care generează în fiecare an promoții de peste 900 de absolvenți în diverse specializări. Am atins în discuții și învățământul în limba germană, foarte bine reprezentat în Sibiu, dar și teme de politică internă și locală”, a declarat Fodor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*