Cât de sigure sunt școlile?

La Sibiu, doar 67 din cele 559 de unități de învățământ dețin autorizație pentru securitate la incendiu.

Dezastrul de la „Colectiv“, în urma căruia și-au pierdut viața 64 de persoane, iar alte 186 au fost rănite, a ajuns aproape uitat. Atât înainte de incendiu, cât și după, numeroase clădiri din Sibiu și din țară funcționează în continuare fără avize, într-un stat cu unele instituții doar „pe hârtie“.

Din totalul celor 559 de școli, grădinițe, licee sau alte unități de învățământ de la nivelul județului Sibiu, doar 67 dețin autorizație pentru securitate la incendiu. Celelalte fie funcționează fără acest tip de autorizație, fie nu au nevoie de ea datorită statutului clădirii. Printre ele se numără Grădinița nr. 42, Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială „Regina Maria“, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“, precum și liceele din Dumbrăveni, Săliște sau Tălmaciu, instituții unde zilnic învață câteva mii de copii.

Sunt vechi, deci nu se poate

La Colegiul Economic „Gheorghe Barițiu“ de pe strada Oituz, dascălii și elevii își desfășoară activitatea în mai multe corpuri de clădire. Niciunul dintre corpurile A, B, C sau D cu săli de curs și laboratoare, cantină, sală de sport sau spații cu alte destinații nu are autorizație ISU. Motivul ar fi că spațiile în cauză au fost construite în 1974, fără ca infrastructura să permită modernizarea necesară pentru obținerea autorizării ISU, unitatea fiind în final încadrată în categoria celor care nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu. În plus, la finalul anului 2019, una dintre clădiri a fost predată Primăriei cu proces verbal.

„Un adevărat calvar“

Costurile uriașe și birocrația îi descurajează pe primari în lupta pentru mult-doritele autorizații. „Nici noi nu avem avizate ISU toate unitățile școlare, pentru că sunt în curs de reabilitare. Vă pot spune, însă, ce înseamnă obținerea unui aviz care stă la baza autorizației: un adevărat calvar! Reguli și regulamente neclare obținute de la o instituție încremenită în timp, care nu folosește tehnologia vremurilor noastre. Și acum trebuie mers la ei cu dosarul sub braț. De cele mai multe ori, cerințele din avizul lor se bat cap în cap cu cele de la Direcția pentru Cultură, spre exemplu“, mărturisește Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Extinctoare suplimentare

Cu toate acestea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență dă asigurări că monitorizează permanent securitatea elevilor: „În ceea ce privește securitatea elevilor și a profesorilor care învață și respectiv predau în aceste clădiri, se iau măsuri complementare de prevenție a incendiilor de către conducerea acestor instituții, cum ar fi dotarea cu stingătoare suplimentare, instruiri și exerciții suplimentare“, a precizat căpitanul Elena Cristina Criveanu, din cadrul ISU Sibiu.

Cu aviz vechi

Primăria Sibiu, administratorul celor 61 de imobile în care, în prezent, funcționează unități de învățământ preuniversitar de stat, susține că situația e mereu în atenția autorităților, iar investiții se fac constant pentru remedierea situațiilor „arzătoare“. Potrivit Primăriei, 38 de imobile în care funcționează unități de învățământ nu necesită autorizație de securitate la incendiu, funcționând în baza vechiului aviz PSI (conform prevederilor O.M.A.I. 129/2016, art. 21, dacă nu se intervine asupra clădirilor care au acest aviz PSI, acestea pot funcționa fără autorizație de securitate la incendiu).

MIRELA GLIGORE | purtător de cuvânt Primăria Sibiu: „Pentru 13 unități de învățământ s-a obținut deja autorizația de securitate la incendiu în urma lucrărilor efectuate, iar pentru alte 10 clădiri au fost finalizate, în 2019-2021, lucrările necesare pentru obținerea autorizației ISU. Este vorba de lucrări ample de construcție, reabilitare a instalațiilor electrice, instalarea de dispozitive de detecție și semnalizare la incendiu, instalarea de hidranți, montarea de uși și tavane rezistente la foc, construcția unor scări de evacuare la incendiu etc. Valoarea totală a acestora este de 34 de milioane de lei. Odată finalizate aceste lucrări, serviciul de resort va depune documentația în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu. În acest sens, în bugetul local aprobat pentru acest an sunt incluse sumele necesare pentru întocmirea documentațiilor.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*