Evenimente

Staţie de epurare modernizată

Evenimente 05/10/2012 at 18:47

    Reprezentanţii SC Apă Canal SA au semnat joi, în prezenţa primarului Klaus Iohanis, contractul de lucrări pentru extindere staţie de epurare Sibiu şi colectoare de transfer apă uzată de la localităţile Cisnădie şi Răşinari. Contractul de lucrări în valoare de aproape 40 de milioane de lei fără TVARead More

Milionar în şah

Evenimente 03/10/2012 at 07:52

 

Tribunalul Alba va judeca în data de 15 octombrie recursul DNA la decizia Judecătoriei Aiud, care a admis în urmă cu două săptămâni cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, încarcerat în Penitenciarul Aiud de la sfârşitul lunii aprilie, relatează Agerpres. Cererea de recurs a procurorilor DNA a fost înregistrată la Judecătoria Aiud în data de 10 septembrie, iar vineri, dosarul în cauză a fost înregistrat la Tribunalul Alba, care a dispus ca acesta să se soluţioneze la mijlocul lunii octombrie, potrivit Biroului de Informare şi Relaţii Publice.

Cooperare academică

Cooperare academică

Evenimente 02/10/2012 at 09:13

  Pentru prima dată, în acest an toate instituțiile de învățământ superior din Sibiu vor marca împreună începutul unui nou an universitar. Universitățiile sibiene au răspuns afirmativ la propunerea lansată de Universitatea „Lucian Blaga”, astfel încât luni, de la ora 13, în Piaţa Mică va avea loc o ceremonie oficialăRead More

Arhitecții din centrul țării se întrec la Sibiu

Arhitecții din centrul țării se întrec la Sibiu

Evenimente 01/10/2012 at 08:40

 

* cele mai bune lucrări de arhitectură din județele Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna și Harghita vor fi premiate de Ordinul Arhitecților, la Sibiu

* Arhitectura.5 este un eveniment anual ce reunește peste 500 de arhitecți din cele două filiale

Pentru prima dată, filialele Ordinului Arhitecților Sibiu-Vâlcea și Brașov-Covasna-Harghita se reunesc în cadrul unui eveniment unitar, Arhitectura.5. Organizat în primă fază la Sibiu și apoi la Brașov, Arhitectura.5 ilustreaza producția de arhitectură din ultimii doi ani din cele 5 județe care cuprind peste 500 de arhitecți. Aceștia au înscris în concurs cele mai bune lucrări, analiza și nominalizarea lor urmând să aibă loc la Sibiu, între 5 și 7 octombrie iar premierea în data de 19 octombrie, la Brașov.

Volei feminin: CSM Sibiu, în sferturile Cupei

Evenimente 30/09/2012 at 07:15

CSM Sibiu, CSU Medicina CSS Tg Mureş şi CS Volei Alba Blaj s-au calificat sâmbătă în sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin, după meciurile din manşa secundă a turului I, informează Agerpres.

S-au conturat sensurile giratorii de la Podul Peco

Evenimente 29/09/2012 at 07:05

  Sensurile giratorii de la podul Peco de pe Şoseaua Alba Iulia sunt deja conturate cu elemente din plastic. Semaforizarea de la intersecţia Şoselei Alba Iulia cu strada Maramureşului şi cea cu strada Autogării au fost desfiinţate, circulându-se conform regulilor aplicabile în sensurile giratorii. În următoarele zile DPC va executaRead More

Buuluilevardul Victoriei se redeschide trafic

Evenimente 27/09/2012 at 20:15

Sistemul de sensuri unice complet implementat în zonă

Primarul Klaus Iohannis a deschis joi, 27 septembrie, traficul pe Bulevardul Victoriei, după finalizarea lucrărilor de reparaţii. Odată cu redeschiderea străzii, în zona Bulevardul Victoriei – strada Andrei Şaguna – strada Dealului – strada Transilvaniei s-a implementat complet sistemul de sensuri unice, după cum urmează:

REVIN SERILE SIBIULUI și CĂLĂTORII în LUME

Evenimente 27/09/2012 at 07:54

După o pauză estivală, prezentările dedicate istoriei Sibiului și călătoriilor prin lume, organizate de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, la Cafe Wien respectiv ceainăria TeaSpot, reîncep.

 

Astăzi întâlnirea este dedicată campaniilor electorale și politicii sibiene din perioada interbelică. Invitat este dl. Sorin RADU, dr. profesor universitar în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, considerat a fi unul dintre cei mai importanți specialiști în istorie sistemelor electorale din România.

Promovarea baschetului in scoli

Promovarea baschetului in scoli

Evenimente 27/09/2012 at 07:47

 

Promovarea baschetului în şcoli ajunge astazi, 27 octombrie 2012, la Şcoala Generală nr. 6 şi la Colegiul Naţional Pedagogic „A. Şaguna” din Sibiu. Elevii celor două şcoli vor fi vizitate de doi jucători profesionişti, foşti componenţi ai echipei de baschet masculin CSU Sibiu.

Jucătorii prezintă elevilor regulile de baschet şi importanţa fair-playul în jocul de echipă apoi formează mai multe echipe care se întrec pe terenul de baschet într-un mini-campionat de streetball. Jucătorii invitaţi prezintă copiilor beneficiile sportului şi ce a însemnat pentru ei să evolueze pentru o echipă cu tradiţie cum este CSU Sibiu.

Turul Ciclist al Sibiului urcă la categoria 2.1 în clasificările UCI

Turul Ciclist al Sibiului urcă la categoria 2.1 în clasificările UCI

Evenimente 27/09/2012 at 07:39

Turul devine astfel cea mai importantă competiție ca nivel valoric desfășurată în țara noastră în întreaga istorie a ciclismului românesc

Turul Ciclist al Sibiului a primit recent aprobarea din partea Uniunii Cicliste Internaționale (UCI) de la Geneva pentru încadrare în calendarul competițional Europe Tour la categoria 2.1, o treaptă superioară față de încadrarea de până acum, 2.2.

 

Prin acestă promovare, Turul Sibiului devine cursa ciclistă cea mai importantă, ca nivel valoric, desfășurată vreodata în istoria acestui sport în țara noastră.

Trăiască berea! Jawohl!

Trăiască berea! Jawohl!

Evenimente 21/09/2012 at 03:20
[caption id="attachment_1010" align="alignleft" width="314"] CibinFEST 2012 va fi, în primul rând, un festival al berii, dar nu vor lipsi jocurile mecanice CibinFEST 2012 va fi, în primul rând, un festival al berii, dar nu vor lipsi jocurile mecanice[/caption]

 

În anul 2011, la prima ediție, festivalul CibinFEST aduna peste 20.000 de oameni în cele 10 zile de eveniment, în Ştrand. Afluxul mare de oameni, dificultățile logistice ale zonei au dus la o nouă idee, la mutarea festivalului în Piața Mare și dezvoltarea sa în direcția unei tradiții ce face furori în întreaga lume, Oktoberfest. „Terenul din apropierea bazei Pompierul ne-a oferit o bază de plecare extrem de importantă, însă zona prezenta mari dificultăți de acces, traversarea căii ferate fiind cea mai mare. Iar din acest motiv, împreună cu reprezentanții municipalității, am luat decizia mutării evenimentului în zona centrală”, explică Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul evenimentului.

Ca la Munchen

Tursib participă la săptămâna mobilităţii europene

Evenimente 18/09/2012 at 06:37

 

Săptămâna Mobilităţii Europene este un program iniţiat de Comisia Europeană şi sprijinit de Uniunea Internaţională a Transportatorilor Publici. Societatea de transport public în comun din Sibiu, SC Tursib SA, s-a înscris anul acesta în acest program.

Evenimentul se desfăşoară la nivelul întregii Europe pentru a încuraja utilizarea mijloacelor de transport mai puţin poluante, cum ar fi mersul pe jos, bicicleta sau utilizarea transportului în comun.

Cupa BRAMAC la Popice, 12-13 septembrie

Cupa BRAMAC la Popice, 12-13 septembrie

Evenimente 18/09/2012 at 06:23

 

Arena „Electrica” din Piaţa Gării a fost gazda unei noi ediţii a Cupei „Bramac” la Popice. Cu o participare numeroasă a jucătorilor din tot judeţul, competiţia din acest an s-a desfăşurat a avut partener Asociaţia „Liga Suporterilor Sibieni” a căror membri par să fi prins gustul jocului cu bila.

Categoria de amatori a avut o participare record de 11 jucători, dintre care 3 fete, un număr dublu de înscrieri faţă de prima ediţie a Cupei „Liga Suporterilor Sibieni” ce a avut loc pe 25 august. Competiţia s-a disputat astfel pe durata a 2 zile.

Desfăşurarea competiţiei

Duelul viorilor la Sala Thalia

Duelul viorilor la Sala Thalia

Evenimente 11/09/2012 at 16:39

 

[caption id="attachment_972" align="alignleft" width="314"]„Duelul viorilor” va avea loc la Sibiu pe 22 septembrie, începând cu ora 19.00 / foto: Radio Romania Cultural„Duelul viorilor” va avea loc la Sibiu pe 22 septembrie, începând cu ora 19.00 / foto: Radio Romania Cultural[/caption]Stradivarius şi Guarneri – două viori de colecţie – şi cei doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, se vor duela arbitrați de pianistul Horia Mihail în contextul celei de-a doua ediţii a turneului naţional „Duelul Viorilor”, anunţă Hotnews.ro. Între 12 şi 25 septembrie, cei care nu au avut ocazia să participe la prima ediţie a turneului vor putea să se bucure de sunetul extraordinar al celor două viori de colecție într-un repertoriu atractiv, în oraşele Galaţi, Iaşi, Bacău, Piteşti, Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj-Napoca.

A doua ediţie

Primul duel, din toamna anului 2011,

Încă un milion

Evenimente 11/09/2012 at 10:55

  Mai bine de un milion de lei a cheltuit municipalitatea pentru reabilitarea străzii Ion Neculce şi a unei porţiuni de pe Turismului. Lucrările au început în 21 iunie şi au presupus refacerea carosabilului şi a trotuarelor pe întreaga stradă. DPC a aşternut asfalt pe 3.125 de metri pătraţi deRead More