Ce câștigă România după vizita lui Iohannis la Trump
Iohannis și-a încheiat cea mai consistentă vizită externă din mandat cu o întâlnire crucială și o conferință de presă spectaculoasă.
Iohannis și-a încheiat cea mai consistentă vizită externă din mandat cu o întâlnire crucială și o conferință de presă spectaculoasă.
Căci ce rol mai important au jurnaliștii decât a separa lumea reală de cea aparentă (intențională, interesată, oportunistă). Cum ar fi de conceput o democrație liberală fără o presă liberă, ca reper fundamental pentru cetățenii chemați să se implice și să aleagă. Ce prieten mai bun decât adevărul ar trebuiRead More
De chiar Paștele creștin (duminică), Turcia musulmană pune referendumul ce îndreaptă țara (înapoi/înainte) spre fundamentalism. În Săptămâna Patimilor, Coreea de Nord, aflată sub amenințarea directă a unui atac american, programează (dinandins?) un test militar, care însă eșuează.
Când te consideri lezat de ce scrie presa, ai la îndemână toate mijloacele legale prin care poți atrage răspunderea jurnaliștilor, evident, dacă textele lor au încălcat limitele libertății de exprimare.
Cu toate că mitingurile românești autentice perseverează în format (mai) restrâns și ar putea continua așa (creativ, simbolic), se poate vorbi, chiar și în aceste condiții, despre o perioadă de după-proteste: adică ce se poate întâmpla, ce ar fi bine să se întâmple după atingerea primelor obiective și până laRead More
După treisprezece zile de protest și consacrarea unei opoziții participative (în stradă), după „căderea în cap” a liderului Liviu Dragnea, după intrarea pe topogan a PSD (atât intern, cât și extern), se pot trage câteva concluzii.
Cine pleacă, cine vine după 11 decembrie? Ne-au obosit deja stereotipiile alea cu „oricine, dar să facă treabă” şi alea în care „împreună facem şi dregem”, sau „lasă că o să fie bine”. Daţi-vă votul cui credeţi de cuviinţă, dar îndrăzniţi să-i cunoaşteţi pe oamenii pe care îi trimiteţi înRead More
Sunt tot mai clare semnele, tot mai evidente simptomele și tot mai apăsate semnalele de alarmă că omenirea se îndreaptă, din nou, către un moment de răscruce.
De-acum, alegerile din America sunt istorie (bună-rea, om vedea). „Istorie” sunt alegerile noastre cele mici, din Republica Moldova. Dar ce istorie?!
Eram tentat să spun, înaintea scrutinului american, că se vorbește prea mult, obositor, disperat despre aceste alegeri, la noi și în toată lumea (semne proaste, de altfel). Acum, după, îmi dau seama că nu s-a scris/vorbit prea mult (era chiar necesar), ci doar prost, într-un singur fel, pe-o singură „strună”.
Nu cred să fie mai mare pedeapsă și mai greu blestem pentru cineva decât să fie pus să aleagă atunci când este confuz, nepregătit și incapabil să exercite funcțiunea opțiunii și a libertății.
De câte ori trec prin Alba Iulia, indiferent cu ce treabă, mă pufnește râsul…
În urma propunerii de modificare şi completare a HG nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, care, spre surprinderea noastră, a generat o serie de temeri şi speculaţii apărute în mass-media, respectiv „Garda de Mediu, nou coşmar al firmelor: Poate controla peRead More
A susține, în ritmul de acum al presei, o rubrică săptămânală de opinie (la ziar) comportă câteva avantaje și mai multe riscuri. Partea bună este că îți poți organiza timpul, intri într-o cadență și poți păstra ritmul care te ajută să economisești timp. Mai ai avantajul că poți selecta maiRead More
Sistemul politic (cum să-i zic altfel), cel care „produce” lideri ce conduc societatea (așa e în democrație), asemenea altor „sisteme” (cum ar fi cel fotbalistic), care am văzut ce produc (fotbal și rezultate mediocre), are (cel puțin) două mari defecte: unul de intrare și altul de ieșire.