Pentru prevenirea incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judeţului Sibiu reaminteşte cetăţenilor normele de bază ce trebuie respectate la utilizarea focului deschis şi la igienizarea terenurilor.
Conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 537, din 6 iunie 2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi”, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 RON. De asemenea, „inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe, care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora” se sancţionează conform Legii nr. 307 din 2006, privind apărarea împotriva incendiilor cu amendă de la 1.000 RON la 2.500 RON.