Câți elevi din România nu pot desfășura cursuri online. Anunț despre bacalaureat și evaluare națională

Aproximativ 250.000 de elevi din România nu au acum acces la tehnologie, potrivit unei estimări preliminare, și nu pot desfășura cursuri online, a declarat Monica Anisie la Digi 24. Pentru ei, școlile și inspectoratele trebuie să găsească alte soluții până la încheierea anului școlar, iar până la toamnă, la începerea noului an școlar, ministerul ar trebui să facă achiziții și să le asigure și lor acces la internet.

În sistemul de educaţie sunt peste 3 milioane de elevi, din care 250.000 nu au acces la tehnologie.

„Ministerul Educaţiei a elaborat o instrucţiune, aceasta are două componente, pe de o parte se referă la acei elevi care au posibilitatea de a participa la cursurile online, deci deţin o tabletă, un laptop şi aşa mai departe şi aceste lecţii vor continua, şi cea de-a doua parte a instrucţiunii prevede măsuri pentru acei elevi care nu au acces la tehnologie. Pentru aceştia, unităţile de învăţământ împreună cu inspectoratele şcolare trebuie să transmită elevilor resurse de învăţare şi fişe de lucru pe toată această perioadă în care nu au acces la tehnologie”, a precizat Monica Anisie.

Întrebată dacă are o estimare centralizată la minister în privința numărului de elevi care nu pot face cursuri online, Monica Anisie a spus că în urmă cu două, trei săptămâni, înainte de vacanţa de Paşte, chiar Consiliul Naţional al Elevilor a venit şi a spus că 60% dintre elevi au participat la lecţiile online.

Pe de altă parte, există și cadre didactice care nu au acces la tehnologie, iar Monica Anisie așteaptă din partea inspectoratelor şcolare și o situație în acest sens.

În ce privește examenul de Evaluare naţională, ministrul a spus că va începe la 15 iunie, iar cel de Bacalaureat în data de 22 iunie.

Monica Anisie a spus că cel mai probabil, elevii care susţine examenele naţionale vor purta măşti, dar decizia în acest sens va fi luată de către Ministerul Sănătăţii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*