Câți invitați poți avea acasă de Crăciun și Revelion?

Românii își pot lua adio de la petrecerile mari de Crăciun și Revelion. Raluca Turcan îi îndeamnă pe români să anunțe Poliția dacă vecinii sau prietenii organizează petreceri acasă cu prea mulți oaspeți.

Adio, petreceri de sărbători în acest an! Turcan îi îndeamnă pe români să se toarne între ei la Poliție dacă organizează chefuri acasă și au prea mulți invitați.

Petrecere cu maximum 20 de oaspeți

„Dacă fac acasă cu 20 de oameni, este la limita regulii impuse de noi. Dacă fac deja cu 30 de oameni, atunci, dacă organele de control sunt sesizate, aplică amenzi”, a spus aceasta.

Raluca Turcan spune că și alți europeni își toarnă vecinii dacă îi observă că încalcă legea: „Este o practică. Și nu doar în România. Nu inventăm noi apa caldă și nu sunt românii mai delaționiști decât alți cetățeni din lumea aceasta. Și în Germania și în Elveția unde sunt sesizate încălcări ale regulilor stabilite intervin organele de aplicare și de respectare a legii. E ceva absolut firesc”, a spus vicepremierul.

Oamenii pot amâna dorința de distracție

Și Ludovic Orban a transmis un mesaj celor care iubesc distracția. Premierul le spune celor care participă la diverse petreceri în această perioadă că pot amâna dorința de a se distra și a precizat că, de Revelion, oamenii se vor putea caza în hoteluri, însă petrecerile private vor fi interzise.

„Putem să mai amânăm un pic dorința de a ne distra sau ne putem distra într-un mod în care să nu se pună în pericol sănătatea. Faptul că se organizează astfel de petreceri riscă să pună în pericol sănătatea. În general, foarte mulți tineri se duc la astfel de petreceri. Tinerii poate nici nu simt, foarte mulți sunt asimptomatici, dar ei duc boala acasă. Atunci când un tânăr se îmbolnăvește, riscă să-și îmbolnăvească rudele, bunicii care sunt mai expuși. Rugămintea mea către cei care participă la astfel de petreceri este să amâne”, a spus Orban.

În ceea ce privește Revelionul, premierul a spus că oamenii se pot caza în hoteluri, dar nu vor putea organiza petreceri.

„Petrecerea de Revelion este considerată o petrecere privată, cum sunt nunțile, botezurile. Pot să se ducă la hotel, dar nu se vor putea organiza petreceri private”, a mai explicat el.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*