Câți vârstnici cu probleme are județul Sibiu și cine are dreptul la asistență

Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, condusă de prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a avut loc azi.

FOTO: Prefectura Sibiu

În cadrul ședinței, Direcția de Asistență Socială Sibiu a oferit o prezentare despre ”Asistența socială a persoanelor vârstnice cu dizabilități în municipiul Sibiu”.

Conform acesteia, persoanele vârstnice au dreptul la asistență socială, în raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun.

Beneficiază de asistență socială persoana vârstnică care se găsește în una dintre următoarele situații:

  1. nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
  2. nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii;
  3. nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;
  4. nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;
  5. se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Persoanele cu dizabilități au dreptul la asistență socială la cerere sau din oficiu,  pe baza actelor doveditoare în condițiile prevăzute de lege.

Conform datelor statistice furnizate de Direcția de Asistență Socială Sibiu cu privire la persoanele vârstnice cu dizabilități care au domiciliul pe raza Municipiului Sibiu sunt:

  • Bărbați: 1313;
  • Femei: 2109.

Numărul persoanelor vârstnice cu dizabilități în funcție de gradul de handicap:

  • grav: bărbați – 344 și 548 de femei;
  • accentuat: bărbați – 740 și 1295 de femei;
  • mediu: 206 bărbați și 237 femei;
  • ușor: 23 bărbați și 29 femei.

Numărul de persoane vârstnice cu dizabilități în funcție de tipul de handicap:

  • fizic: 409 bărbați și 526 femei;
  • somatic: 433 bărbați și 637 femei;
  • auditiv: 46 bărbați și 74 femei;
  • nevăzător: 135 bărbați și 384 femei;
  • mental: 114 bărbați și 219 femei:
  • psihic: 53 bărbați și 112 femei;
  • asociat: 115 bărbați și 134 femei;
  • HIV/SIDA: 1 bărbat și 1 femeie;
  • boli rare: 7 bărbați și 22 de femei.

Adulții cu handicap grav beneficiază de:

  • indemnizație lunară, indiferent de venituri – 419 lei;
  • buget personal complementar lunar, indiferent de venituri – 180 lei;

Adulții cu handicap accentuat beneficiază de:

  • indemnizație lunară, indiferent de venituri – 317 lei;
  • buget personal complementar lunar, indiferent de venituri – 132 lei;

Adulții cu handicap mediu beneficiază de:

  • buget personal complementar lunar, indiferent de venituri – 72 lei.

Dreptul la prestațiile sociale se stabilește prin decizie a directorului executiv al DGASPC, din oficiu, iar plata prestației sociale se face prin AJPIS.

De asemenea, persoanele cu handicap grav sau accentuat, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transportul fluvial, astfel:

  • adulții cu handicap grav – 24 călătorii pe an calendaristic.
  • adulții cu handicap accentuat – 12 călătorii pe an calendaristic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*