Ce își doresc studenţii sibieni de la transportul în comun – sondaj

În perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021, Tursib a desfăşurat un sondaj de opinie în rândul studenţilor, cu privire la serviciul de transport public din Sibiu.

Prin intermediul acestui studiu, Tursib și-a propus să afle părerea studenţilor referitoare la transportul public din Sibiu şi să determine acţiunile pe care ar trebui să le întreprindă pentru a-și îmbunătăţi serviciile, în vederea creşterii cererii de transport public pentru studenți.

Tursib: S-a dovedit faptul că studenţii au fost receptivi la apelul nostru, fapt pentru care dorim să le mulţumim tuturor pentru implicare.

Rezultatele acestui sondaj scot în evidenţă faptul că un număr semnificativ de studenţi utilizează frecvent transportul public. De asemenea, sunt una dintre categoriile de călători interesaţi într-o foarte mare măsură de problemele de mediu, fapt pentru care aceştia declară că ar opta pe cât posibil  pentru mijloace de transport prietenoase cu mediul.

În urma analizei au rezultat şi punctele mai sensibile ale transportului public, unde aceştia şi-ar dori să facem îmbunătăţiri: creşterea frecvenţei autobuzelor, creşterea numărului de automate de bilete în staţii, asigurarea intermodalităţii intre serviciul de transport public şi proiectul Primăriei de închiriere de biciclete, etc.

Având în vedere faptul că în viitorul apropiat parcul auto al Tursib se va mări cu 5 minibuze electrice destinate traseului nou din centrul oraşului, cu 40 de autobuze alimentate cu gaz precum şi cu 9 autobuze electrice, în mod sigur, măcar o parte a cerinţelor studenţilor vor fi îndeplinite. De asemenea, proiectele Primăriei prevăd şi achiziţionarea de automate de vânzare a biletelor și abonamentelor, dar și panouri de informare electronice în timp real, care vor fi montate în 36 de stații.

Toate aceste proiecte, odată ce vor fi implementate, vor reprezenta îmbunăţăţiri ale serviciului de transport public din Sibiu, din diverse puncte de vedere.

„Le mulţumim aşadar din nou studenţilor sibieni pentru implicare şi dorim să îi asigurăm că vom ţine cont de fiecare sugestie primită din partea lor, în aşa fel încât împreună, să putem creşte calitatea serviciilor noastre, iar oraşul nostru să se bucure de un serviciu de transport public la standarde cât mai înalte”, transmite compania.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*