Ce ne sfătuiesc polițiștii sibieni pentru minivacanța de Rusalii? Atenție de radare!

Poliţiştii sibieni ne asigură că în perioada 5 – 8 iunie vor acționa pentru prevenirea evenimentelor cu caracter antisocial, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru salvarea de vieți.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică pe raza de competenţă, precum şi pentru asigurarea unei reacţii ferme şi a unei intervenţii rapide la solicitările cetăţenilor. Sunt implicaţi, zilnic, în medie, 190 de poliţişti sibieni, alături de poliţişti din structura de poliţie transporturi, de jandarmi și polițiști locali.

Poliţiştii sibieni vor acţiona pentru a verifica respectarea prevederilor legale valabile în starea de alertă, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora.

Modul de acțiune este unul în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.

Patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naţionale și judeţene, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave. În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Poliţiştii rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, utilizând în medie 10 aparate radar, zilnic, pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei şi a combaterii vitezei excesive.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, și triaje de cale ferată.

Recomandările sunt următoarele:

👮‍♂️ Respectați măsurile de distanțare socială valabile în starea de alertă și prevederile legale cu privire la portul măștii în mijloacele de transport și spațiile publice închise;

👮‍♂️ Păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!

👮‍♂️ Nu lăsați în autoturism, la vedere, bunuri de valoare. Atenție: bagajele sau gențile păstrate în mașină, chiar dacă nu conțin valori, pot atrage hoții, întrucât aceștia nu știu ce se află în interior.

👮‍♂️ Când plecați de acasă, închideţi şi asiguraţi toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.

👮‍♂️ Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

👮‍♂️ Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

👮‍♂️ Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!

👮‍♂️ Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

👮‍♂️ Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;

👮‍♂️ Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*