Ce trebuie să știți despre trotinetele electrice? Anunț de la Poliție

Polițiștii sibieni amintesc că, de la începutul anului, trotineta electrică este reglementată prin lege.

Regulile sunt următoarele:

🛴 viteza vehiculului utilizat să nu depășească 25 km/h;

🛴 trotineta să fie echipată cu iluminare și inserții reflectorizante, pentru utilizarea pe timp de noapte;

🛴 este interzisă celor cu vârstă mai mică de 14 ani, iar cei cu vârste între 14 și 16 ani trebuie să poarte obligatoriu cască de protecție;

🛴 nu mai pot fi conduse pe trotuar, cu excepția celor care sunt prevăzute cu pistă specială;

🛴 doar pe drumurile unde viteza maximă admisă pentru vehicule este de 50 km/h;

🛴 se interzice transportul pasagerilor pe trotinetele electrice!

🛴 oprirea și staționarea trotinetelor electrice se va face pe partea carosabilă, acestea trebuind așezate lângă sau în paralel cu marginea părții carosabile, și nu pe trotuar.

„Avem rugămintea să luați în serios aceste reguli! Trafic rutier în siguranță vă dorim!”, ne transmit polițiștii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*