Cei mai buni elevi șahiști s-au întrecut la Sibiu

În wekend-ul care tocmai s-a încheiat, Sibiul a fost gazda șahului juvenil, aici organizându-se finala Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah, pentru elevii de gimnaziu.

Sursa foto: Mircea Galață

Competiția a fost organizată de Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu, prin Inspectorul de Edcație Fizică și Sport, Mircea Galață.

Finalele la șah s-au disputat la Școala Gimnazială 18, unde au fost condiții foarte bune pentru competiție. Participanții veniți din toate colțurile țării au fost cazați la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum”  iar asistența medicală a fost asigurată de I.S.U Sibiu.

La competiție au participat un număr de 94 de elevi, 47 fete și 47 băieți câștigătorii etapelor județene și au fost două turnee, unul pentru fete și unul pentru băieți.

Sursa foto: Mircea Galață

Sibiul a fost reprezentat în finala Olimpiadei de Maria Mihăilă, la categoria U12 și Luca Platschek la categoria U16.

Este pentru a patra oară când municipiul de pe Cibin organizează această competiție.

„Am desfășurat competiția cu finanțare de la Ministerul Educației și cu sprijinul unor sponsori generoși, dintre care aș aminti Simpa S.A, Floradi, Asfruct, Expertarom Food Ingredients SRL și nu în ultimul rând cu aportul deosebit al A.S.Terașah Mediaș care a asigurat logistica și arbitrajul prin Deliman Emil și Deliman Antonio. A fost o competiție organizată la cele mai înalte standarde,  am  organizat competiția cu o echipă alcătuită din cadre didactice dedicate cărora le mulțumesc pe această cale” a declarat pentru Mesagerul de Sibiu inspectorul școlar Mircea Galață.

Sursa foto: Mircea Galață

Mircea Galață afirmă că, văzând rezultatele olipiadei din acest an crede că șahul românesc are un viitor frumos.

„Sunt optimist din fire și afirm cu tărie că avem practicanți ai șahului care între-un viitor apropiat va repune țara noastră pe primele locuri în clasamentele internaționale acolo unde merităm să fim și acolo unde ne este locul” a spus inspectorul Mircea Galață.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*