Cei mai frumoși câini din Europa se întâlnesc la Dumbrăveni

În perioada 24 – 26 martie, la Dumbrăveni va avea loc o competiție canină cu participare intrernațională.

Sursa Foto: Facebook Carpatin Club Romania

După cum a declarat pentru Mesagerul de Sibiu Adrian Ludoșan, Președintele Asociației Chinologice a Județului Sibiu, la Dumbrăveni se așteaptă în cele patru zile de competiție un număr record de participanți.

„Anul trecut am avut o prezență numeroasă, 744, la una dintre competițiile internaționale, cel mai mare număr de câini prezenți la o competiție chinologică din România și, cu toate problemele cu care se confruntă în prezent Europa, așteptăm un nou record” a adăugat Adrian Ludoșan.

În ceea ce privește programul competiției, în ziua de 24 martie (vineri), se vadesfășura o competiție internațională multirasă, iar în a doua parte a zilei vor fi trei concursuri de club organizate de Asociația Clubul Câinilor de Cireadă Elvețieni, Euroclub Tibetan Mastiff și Clubul Terrierilor de tip Bull din România.

Concursul va continua sâmbătă, 25 martie cu o competiție națională multirasă și o competiție internațională multirasă.

Ziua de duminică, 26 martie se va încheia cu o competiție a Romanian Club Carpatin.

Rasele de câini românești nu vor fi neglijate, la programul special Best in Show, fiind o probă la care participă cele 4 rase românești : Ciobănesc Românesc Carpatin, Ciobănesc Românesc Mioritic, Ciobănescul Românesc de Bucovina (rase omologate de către Federația Chinologică Internațională) și Ciobănescul Românesc Corb ( rasă în curs de omologare).

Mai multe amănunte despre concursul canin de la Dumbrăveni, puteți găsi AICI.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*