Cel mai mare eveniment politic european al anului se desfășoară în Sibiu

De ziua Europei, 9 mai 2019, Sibiul devine centrul politic al Europei, prin cele două summit-uri, al UE și al Partidului Popular European (PPE), potrivit deputatului liberal Nicolae Neagu.

Nicolae Neagu

La data de 9 mai 1950, ministrul de externe francez al acelei perioade, Robert Schumann, prin declarația ce-i poartă numele, propunea o nouă formă de organizare a statelor Europei, o comunitate supranațională, acceptată de liderii de atunci ai celor mai puternice state europene: Jean Monnet, Charles de Gaulle, Alcide de Gasperi și Konrad Adenauer, fondatorii Uniunii Europene de astăzi.

În anul 2007, Sibiul – Capitală Culturală Europeană deschidea porțile României care adera pe 1 ianuarie la UE.

Unitate, siguranță și prosperitate

Astăzi, în apropierea încă a proaspetei sărbători a 100 de ani de Românie modernă, Sibiul revine în atenția întregii lumi găzduind, prin președintele Klaus Iohannis, cel mai mare eveniment politic european al anului: Summitul UE. „Și ca sărbătoarea să fie completă, iată că prin implicarea Partidului Național Liberal, Sibiul găzduiește și Summitul PPE, coloana vertebrală a deciziei ce se va lua la Summitul UE, știind că PPE este partidul majoritar al Parlamentului European, dând și președintele Consiliului European și al Comisiei Europene. În plus, majoritatea șefilor de stat și de guvern ce vor fi prezenți la Sibiu provin din partide politice membre ale PPE. În perioada în care România deține Președinția Consiliului UE prin aportul substanțial al președintelui Klaus Iohannis, Sibiul, prin găzduirea celor două summit-uri, exprimă opțiunea clară nu doar a sibienilor, ci a majorității covârșitoare a românilor spre o integrare completă, într-o Europă unită, sigură, și prosperă!“, a declarat parlamentarul sibian.

Domenii prioritare

Summitul UE, reuniune a liderilor europeni, va fi prezidat de președintele Consiliului European, Donald Tusk, în prezența președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, și a președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de către Consiliul European și, conform informațiilor din pagina oficială, aceasta se axează pe cinci domenii prioritare: locuri de muncă, creștere  economică și competitivitate, politicile privind energia și clima, libertate, securitate și justiție, siguranța cetățenilor UE, UE ca factor mondial puternic.

Consolidarea unei Uniuni a securității efective și reale, actualizarea, modernizarea, digitalizarea pieței unice europene, aprofundarea uniunii economice și monetare și transformarea pieței europene a forței de muncă îm piață unică, promovarea cu fermitate a valorilor comune care stau la baza Uniunii Europene – statul de drept, politica fiscală echitabilă, serviciile de sănătate de înaltă calitate și accesibile tuturor, valorificarea potențialului de securitate energetică, creșterea rolului consolidat al monedei Euro în lume, toate acestea vor fi subiecte angajate în discuțiile liderilor europeni, ele regăsindu-se și în agenda Președinției României a Consiliului UE, cât și în agenda Comisiei Europene.

Summitul PPE, prezidat de președintele Joseph Daul, din aceeași perioadă, de la Sibiu, găzduit de președintele PNL Ludovic Orban, vine să întărească poziția liderilor europeni prezenți la Summitul UE, știind că după alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, așa cum arată barometrul intenției de vot, PPE rămâne majoritar în Parlamentul de la Bruxelles și va asigura Președinția Comisiei Europene prin Manfred Weber, liderul actual al grupului PPE din Parlamentul European care va fi și el, probabil, prezent la Sibiu, a mai apreciat Neagu.

„În aceste condiții, Sibiul revine în vârful mediei informale europene și am convingerea că, prin președintele Klaus Iohannis, România va marca pasul spre progresul european și va atinge în perspectiva imediată ținta de integrare europeană: Schengen, fonduri de coeziune, investiții europene în economie, siguranța unei vieți decente, redobândirea demnității națiunii române într-un stat al legii!“, a conchis Nicolae Neagu.

NICOLAE NEAGU | deputat PNL: „Să spunem, de Ziua Europei, pe 9 mai 2019, oaspeților de seamă ai Sibiului, șefilor de state și de guverne ale țărilor UE, președintelui Parlamentului European, al Consiliului European, al Comisiei Europene și al Partidului Popular European: «Bine ați venit în Sibiu!». Felicitări și succes gazdei evenimentului, președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis!

La mulți ani, Sibiu!

La mulți ani, România!

La mulți ani, Europa!“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*