Cel mai relaxant duel dintre păsări și oameni

Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează, pe 30 mai, a 8-a ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor.

Evenimentul se desfășoară, în acest an, în condiții speciale, doar în mediul online, pe pagina de Facebook a SOR și pe paginile sucursalelor din Sibiu, Cluj și Iași.

Tribut adus artei și naturii

Noaptea Privighetorilor este un eveniment prin care Societatea Ornitologică Română aduce oamenii în contact cu păsările și natura prin intermediul muzicii.

„Rețeta evenimentului rămâne aceeași ca în anii trecuți. Chiar dacă nu ne putem întâlni în natură, din cauza măsurilor de restricție impuse de autorități, tot ne vom bucura de păsări și muzica lor, doar că, de data aceasta, doar în mediul online. Printre activitățile pe care le-am pregătit iubitorilor de natură și înaripate se numără un tur ornitologic virtual în care vom descoperi păsările comune pe care le putem vedea în oraș. După ce vom asculta și afla informații inedite despre ele, vom încerca să le dăm replica printr-un concert de muzică clasică. Unele dintre ariile pe care le vor interpreta nouă artiști din București și din Cluj sunt opere inspirate de păsări. Evenimentul online va cuprinde și o demonstrație de pictură în acuarelă dedicată atât copiilor, cât și celor mari”, a declarat coordonatorul proiectului, Dora Domșa.

Program

10:00 – Demonstrație de pictură în acuarelă cu pictorul arh. Ovidiu Iovanel

13:00 – Tur ornitologic virtual ghidat

19:00 – Concert de muzică clasică

În prima parte interpretează: Alexia Dănăcică (pian), Valentin Simion (violoncel) – București. Lucrări de: Camille Saint-Saëns, Frédéric Chopin, Vittorio Monti

În a doua parte interpretează: Grațiela Aranyosi (vioară), Oana Badescu (flaut/piccolo), Teodora Buia (vioară), Diószegi Benjámin (pian), Fodor Lilla (violă), Diana Stir (violoncel), Sonia Vulturar (vioară) – Cluj. Lucrări de: Béla Bartók, Ludwig van Beethoven, Maurice Ravel, Camille Saint-Saëns, Antonio Vivaldi

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*