Centrul de colectare a donațiilor pentru localitățile afectate de inundații rămâne deschis încă o săptămână

Sibienii au dat dovadă, din nou, de solidaritate, venind în sprijinul românilor din județele mai grav afectate de inundații.

Centrul de colectare a donațiilor din căminul sportiv Hotel Sport, strada Octavian Goga nr. 2, va rămâne deschis încă o săptămână, anunță Prefectura Sibiu.

Programul de colectare este zilnic, între orele 9,00 și 19,00. Donațiile pot fi bunuri nealimentare și alimente neperisabile.

“Vreau să le mulțumesc celor care au răspuns apelului umanitar pe care l-am transmis în urmă cu două săptămâni. Sibienii au fost și sunt alături de cei aflați în nevoie, iar acest spirit de solidaritate este extraordinar. Sunt oameni care au donat, din puținul lor, lucruri de mare preț pentru cei care au pierdut totul. Le suntem recunoscători și le mulțumesc pentru gestul lor umanitar”, a declarat prefectul județului Sibiu, Adela Muntean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*