Centura de sud, în dezbatere publică

Consiliul Județean Sibiu organizează, miercuri, 26 februarie, începând cu ora 13, o dezbatere publică având ca temă obiectivul de investiții „Varianta ocolitoare Sibiu Sud”, aflat în faza studiului de prefezabilitate.

În cadrul dezbaterii, vor fi prezentate concluziile studiului de prefezabilitate, cu accent pe scenariile fezabile pentru acest obiectiv de investiții necesar în vederea fluidizării traficului, reducerii poluării din mediul urban, precum și dezvoltării economice a județului Sibiu.

Au fost invitați să ia parte consilierii județeni, reprezentanți ai Ministerului Transportului, ai primăriilor pe raza cărora ar urma să treacă traseul centurii ocolitoare de sud a Sibiului – Cristian, Sibiu, Poplaca, Rășinari, Cisnădie, Șelimbăr -, instituțiile avizatoare, Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu, Consiliul Civic Consultativ Sibiu, ONG-uri active în domeniul mediului și toți cetățenii interesați.

Cîmpean promite „proiectul numărul unu“

„Așa cum am procedat anul trecut, în cazul proiectului de modernizare a drumului județean 106 C Sibiu – Cisnădie, pe tronsonul până la podul peste Seviș inclusiv, când am organizat o dezbatere publică cu cetățenii pentru a identifica cele mai bune soluții, la fel procedăm cu un alt proiect de maximă importanță pentru județul Sibiu și anume centura de sud a Sibiului. Vom prezenta studiul de prefezabilitate care stabilește traseul acestei centuri, motiv pentru care am invitat toți  factorii implicați și pe cei care ar putea să exprime un punct de vedere pentru a face în mod cumpătat pașii pe care trebuie să îi urmăm, astfel încât această investiție să aibă efectele pe care ni le dorim.

Dacă până la deschiderea noii perioade de finanțare europeană nu găsim altă sursă de finanțare, cu siguranță, având toate documentațiile făcute, proiectul numărul unu pe infrastructură de drumuri este o varianta ocolitoare a Sibiului”, a declarat președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, care a accentuat că „nu se poate pune în discuție ca acest proiect să nu se realizeze”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*