Ceremonie militară dedicată aniversării a 141 de ani de la înființarea Şcolii Speciale de Artilerie Şi Geniu

Împlinirea  a 141 de ani de la înființarea Şcolii Speciale de Artilerie și Geniu au fost marcată astăzi printr-o ceremonia militară și religioasă, un simpozion aniversar și vizitarea sălii de tradiții a centrului.

Locțiitorul comandantului unității, colonelul Constantin TROCAN, a recompensat personalul centrului care s-a evidențiat în formarea și pregătirea ofițerilor, maiștrilor militari, subofițerilor și a soldaților gradați profesioniști.
Tot cu această ocazie unitatea militară a organizat două competiții, respectiv Concursul de Tragerile Artileriei și Concursul de Cunoașterea Armamentului de Artilerie. Câștigătorii celor două concursuri au fost premiați de către Asociația absolvenților de artilerie și felicitați de către conducerea unității pentru rezultatele obținute și eforturile depuse.
Ca o continuare a tradiției artileriștilor, în cadrul simpozionului, a fost lansat numărul aniversar al revistei ,,Artileria Modernă Română”, sub conducerea științifică a unui colectiv de cadre din Centrul de Perfecționare Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană ,,Ioan Vodă”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*