Cererile pentru fertilizarea în vitro pot fi depuse de azi. Cum poți primi 15.000 de lei

Guvernul va deconta 15.000 de lei pentru procedurile de fertilizare in vitro, iar cererile vor putea fi depuse online, începând de azi, 5 decembrie.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, spunea recent că în România unul din 5 cupluri suferă de infertilitate.

Totodată, din motive financiare, nu toate cuplurile au posibilitatea să urmeze un tratament adecvat, al cărui cost este de aproximativ 3.000 de euro.

Din acest motiv, a fost extins în toată țara programul privind decontarea procedurilor FIV aplicat în Bucureşti, în urma căruia s-au născut 560 de copii.

„Infertilitatea nu este un moft. Infertilitatea este reală şi este declarată de medici specialişti, iar unul din cinci cupluri infertil… trebuie să ne dea de gândit. De vină sunt mai multe: stresul, poluarea, alimentaţia nesănătoasă, alte patologii. Aşadar, începând din 5 decembrie, se pot depune deja cererile. Se pot depune on-line toate solicitările – pentru că ne digitalizăm, nu mai venim cu dosare cu şină, cu birocraţie – la adresa de e-mail natalitate@mfamiliei.gov.ro, iar evaluarea va fi una cât se poate de rapidă, tocmai pentru ca cuplurile sau femeile singure care apelează la acest program să nu aştepte foarte mult”, declarat Firea.

Vor fi acceptate trei proceduri pe an, suma decontată fiind de 15.000 de lei, în două tranşe: un voucher pentru tratament (în valoare de 5.000 de lei) şi un voucher pentru embriotransfer (10.000 de lei).

Criterii de eligibilitate:

cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;

cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități;

vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 ani.

Actele necesare înscrierii în program:

Cererea de înscriere, care cuprinde următoarele documente justificative:

Copii ale actelor de identitate ale solicitanților;

Declarație pe propria răspundere;

Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului;

Adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;

Acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Solicitanții trebuie să depună online la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro a MFTES dosarul complet.

În cazul solicitanților care nu au posibilitatea transmiterii dosarului online, aceștia pot trimite dosarul complet la adresa MFTES, în cadrul secțiunii contact pe site-ul www.mfamilie.gov.ro.

Toate documentele componente ale dosarului trebuie completate și semnate (unde este cazul) și certificate „Conform cu originalul”, după care trebuie scanate și trimise pe adresa de e-mail: natalitate@mfamilie.gov.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*