Certificatul verde poate duce la o creştere a cererii de vaccinare

Introducerea certificatului verde poate duce la o creştere a cererii de vaccinare anti-COVID-19 în rândul cetăţenilor din ţările unde ritmul vaccinării este inferior mediei, potrivit unui studiu publicat luni de revista The Lancet şi preluat de EFE.

Studiul, realizat de Centrul Leverhulme pentru Ştiinţe Demografice al Universităţii Oxford (Marea Britanie), a examinat datele din şase ţări şi a constatat că introducerea certificatului verde a impulsionat în majoritatea cazurilor o accelerare a campanie de imunizare, deşi au fost detectate diferenţe între acestea în funcţie de gradul de acoperire şi de disponibilitate a vaccinurilor.

Astfel, modelele de studiu au indicat că Franţa, Israel, Italia şi Elveţia, „care aveau un nivel de vaccinare inferior mediei”, au înregistrat o creştere a cererii de vaccinare după intrarea în vigoare a certificatului verde. În schimb, nu au fost detectate schimbări semnificative în Germania, unde nivelul de acoperire era deja ridicat, sau în Danemarca, unde furnizarea de vaccinuri este limitată.

Principala autoare a studiului, Melinda Mills, notează într-un comunicat că progresul campaniei de vaccinare „continuă să joace un rol crucial” în lupta împotriva pandemiei de coronavirus astfel încât creşterea cererii de vaccinare este „un element cheie”, atât pentru a „proteja individul”, cât şi pentru „a rupe lanţul contagierilor intracomunitare”.

În general, a precizat ea, rezultatele arată că, în faţa perspectivei impunerii de restricţii, s-a înregistrat „o creştere semnificativă” a cererii de vaccinare cu 20 de zile înainte de introducerea certificatului, „care a s-a menţinut şi după 40 de zile”.

„Gradul existent de acceptare a vaccinurilor, suspiciunile la adresa vaccinării, gradul de încredere în autorităţi şi evoluţia pandemiei au fost cruciale asupra impactului vaccinării”, a subliniat Melinda Mills.

Autorii studiului au constatat de asemenea că, după introducerea certificatului verde digital, creşterea numărului de vaccinări a fost semnificativă în categoria de vârstă sub 30 de ani, comparativ cu grupul celor de vârstă mai înaintată.

În Elveţia, spre exemplu, când autorităţile au recurs la certificatul verde pentru a restricţiona accesul în cluburile de noapte şi la evenimentele cu afluenţă de public, creşterea ritmului de vaccinare a luat amploare în rândul celor cu vârsta sub 20 de ani.

Când s-a recurs la certificatul verde şi pentru accesul în hoteluri şi în centrele de agrement, această creştere s-a remarcat şi în grupurile de vârstă cuprinse între 20 şi 49 de ani, potrivit studiului.AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*