Ciclismul schimbă viteza la Mediaș

Primarul Gheorghe Roman a anunțat că își dorește înființarea unei secții de ciclism la Clubul Sportiv Municipal Mediaș. Spune că a observat o creștere constantă a numărului de adepți ai acestui sport în Mediaș și îi îndeamnă pe toți cei care vor să i se alăture în acest demers să își arate susținerea prin mesaje.

Medias Bike Marathon (foto: facebook)

„În ședința ordinară a Consiliului Local din luna august voi propune înființarea secției de ciclism în cadrului Clubului Sportiv Municipal Mediaș.

Ciclismul este un sport tot mai îndrăgit în orașul nostru. Indiferent de vârstă, medieșenii se bucură de la an la an în număr tot mai mare de beneficiile acestui sport. În plus, Medias Bike Marathon este deja o competiție recunoscută la nivel național care se desfășoară în orașul nostru, datorită implicării unor oameni sufletești, este o competiție care a avut susținerea mea încă de la prima ediție.

Vă invit pe toți cei care doriți înființarea secției de ciclism să transmiteți mesaje de susținere. Consider că doar astfel putem să îi ajutăm să performeze pe tinerii orașului care îndrăgesc acest sport.“, a transmis azi Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*