Cîmpean a ales o școală „altfel”

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat azi la deschiderea noului an școlar la Centrul de Educație Incluzivă Turnu Roșu, una dintre cele cinci unități de învățământ din județ aflate în subordinea Consiliului Județean.

„Începutul de an școlar e întotdeauna încărcat de emoții – emoția pe care am trăit-o cu toții ca elevi și pe care mulți dintre noi o retrăim alături de copii noștri, ca părinți. Azi am fost alături de elevii, părinții și cadrele didactice de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Turnu Roșu. Am fost impresionată de dăruirea cadrelor didactice de aici, care fac tot posibilul să-i pregătească pe copiii și tinerii cu nevoi speciale pentru o viață activă. La Turnu Roșu, elevii pot învăța o meserie și mulți dintre absolvenți sunt angajați la firme din județul Sibiu. În plus, școala este implicată în multe proiecte județene, naționale și europene, menite să crească nivelul calitativ al actului de învățământ. Le doresc tuturor elevilor să se bucure de fiecare lucru nou pe care îl învață, să aibă încredere în ei înșiși și în profesorii care îi îndrumă. Fiecare merită o șansă pentru o viață activă! Mult succes în noul an școlar tuturor!”, a declarat Cîmpean, la finalul festivității.

Consiliul Județean Sibiu are în subordine școlile speciale din județ, denumirea lor actuală fiind aceea de centre școlare de educație incluzivă. Există cinci astfel de centre în județul Sibiu și în ele învață aproximativ 700 de elevi: două în municipiul Sibiu și câte una în Mediaș, Dumbrăveni și Turnu Roșu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*