Cine suntem? Perspective psihologice (I)

De multe ori, ne întrebăm cine suntem, cum am ajuns să fim caracterizați de anumite trăsături, dacă am ales noi de-a lungul timpului sau aceste caracteristici s-au dezvoltat pur și simplu.

Oana VASIU |
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

Desigur, este important să înțelegem cum am devenit cine suntem acum. Ne ajută în a ne putea controla anumite trăsături, în a ne putea modela așa cum ne dorim, pentru a ajunge să fim mai fericiți. Carl Gustav Jung spunea că ceea ce nu înțelegem din psihicul nostru ne va controla, iar noi vom numi aceasta “soartă”. Haideți, deci, să înțelegem cum ne putem schimba “soarta”, cum putem alege pentru noi înșine și cum ne putem dezvolta acele caracteristici care ne ajută în a avea o viață mai frumoasă, cu mai multe împliniri pe toate planurile.

Indiferent de vârstă, putem privi înspre noi înșine pentru a observa ce ne definește. În prezent, putem spune că suntem caraterizați de un set de comportamente, gânduri, emoții, putem spune ce ne place și ce nu, ne putem defini prin meseria noastră, prin activitățile zilnice, prin relațiile noastre și prin felul în care ne trăim viața de zi cu zi. Dar cum am ajuns tot ce suntem astăzi? De ce am făcut anumite alegeri?

O perspectivă este că suntem suma amintirilor noastre. Ceea ce am învățat din copilărie despre viață, despre noi înșine, ne definește și ne îndrumă în alegerile noastre de-a lungul vieții, adăugând modelele parentale și cele ale persoanelor apropiate. În plus, anumite caracteristici pot fi moștenite genetic, gene care se pot activa la noi, dar nu și la frații noștri, astfel contribuind la identitatea noastră personală.

Putem schimba ceva din toate acestea? Atunci când realizăm că suntem influențați în reacțiile noastre de modele parentale, când ne deranjează acest lucru, cum putem să ne schimbăm un pattern de reacție, cu cel pe care l-am dori? Sau, atunci când ne deranjează la noi un mod de a gândi, simți, acționa, cum putem schimba acest lucru? Deseori avem o idee generală despre direcția în care dorim să ne îndreptăm viața, sau cel puțin un domeniu al vieții noastre, însă resimțim un blocaj. Din motive care ne scapă, nu putem face ceva. Uneori pare că, indiferent ce am face, ajungem în același context de neputință, ne apar aceleași frici, aceleași gânduri, sau o reacție comportamentală ne încurcă. Atunci ne punem problema să înțelegem ce se întâmplă cu noi, de unde vin toate aceste lucruri care par să ne scape de sub control, însă controlează o parte a vieții noastre. Se poate face ceva? Da!

În articolele din următoarele numere vă propun să facem o călătorie de-a lungul vieții pentru a observa cum ne dezvoltăm ca identitate, cum ne influențează în construcția persoanei noastre moștenirea genetică, modelele celor din jur (începând cu părinții) și în ce măsură se manifestă toate aceste influențe la fiecare etapă de vârstă. Vom mai vedea și ce putem face pentru a ne regăsi propria identitate, dincolo de modelele exterioare, dincolo de ceea ce au pus alții în noi, de-a lungul vieții.


Oana VASIU | psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

telefon: 0740.074.070

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*