Ciprian Faraon: Aeroportul Internațional Sibiu, obiectiv STRATEGIC sau ELECTORAL? (CP)

Devine tot mai frustrant faptul că, deși avem un aeroport, suntem nevoiți să ne deplasăm la Cluj și uneori la București pentru a putea folosi serviciile de transport aerian. Spre Cluj măcar avem autostrada și în aproximativ 1h suntem în aeroport. Cred că frustrarea vine mai degrabă ca sibian, locuitor al acestui oras/județ.

Foto: Ciprian Faraon

Brașovul își va deschide aeroportul la începutul verii, primele zboruri fiind deja anunțate. Sibiul începe deja să piardă tot mai multe destinații, astăzi rămânând doar 3 (trei) țări în care putem ajunge, în urmă cu ceva timp erau 8 (opt). Cel mai probabil în cca 3-4 ani vom avea finalizată și autostrada spre Brașov, ceea ce va însemna tot cca 1h să accesăm serviciile aeroportului. Brașovul va reuși să preia unele din rutele deservite de aeroportul nostru, din cele puține rămase, acesta având un areal deservit mult mai mare decât Sibiul. Pentru operatorii de transport aerian este esențial gradul de ocupare, care ar trebui să fie de peste 70%, în special pentru zborurile low-cost, motiv pentru care aceștia vor alege ce e mai rentabil pentru ei. Dacă aeroportul Sibiu ar fi putut deservi un areal de cca 2 (două) milioane de pasageri, aeroportul din Brașov apreciez că dispune de un areal de aproximativ 3,5 – 4 milioane de pasageri.

Ce consecințe vom avea odată cu pierderea rutelor?

Turismul de business va înregistra o scădere, iar turismul de agrement (cel de relaxare) urmează să scadă considerabil, economia locală va avea de suferit. Multe dintre firmele mici și mijlocii ale Sibiului depind de turiști (hoteluri, restaurante, magazine etc). Riscăm să ne izolăm. Ce fac autoritățile sibiene competente? NIMIC!

Consiliul Județean vede aeroportul ca pe o afacere, nu se poate autosusține, îl lăsăm să se închidă. Primăria Sibiului deși ar putea să se implice, refuză să o facă. Cu câți bani a contribuit în 2007, primăria Sibiului ar fi trebuit să fie cel puțin acționar pe picior de de egalitate cu Consiliul Județean. Deși am încercat în timpul mandatului meu, în consiliul de administrație al aeroportului, să pun la aceeași masă cele două instituții, nu am reușit. Nu îmi sunt cunoscute motivele, însă Primăria pare neinteresată. Desigur, mai apoi este orgoliul conducerii județene peste care treci cu greu. Cum să cedeze parte din patrimoniul Consiliului Județean(CJ)?! Mai bine îl păstrează,  îl face praf și pulbere, dar este al CJ. Consiliul Judetean nu are bani să susțină aeroportul și se pare că nu are nici priceperea să îl dezvolte, să-l susțină.

Investiția în noul terminal a fost demarată după ce am ieșit în presa sibiană și am acuzat incompetența celor din conducerea CJ, care nu faceau decât să se plângâ, deși în mandatul meu fusese aprobat proiectul de dezvoltare al aeroportului, introducându-se în strategia națională de transport și fiind pe locul 2 (doi) în țară la sume eligibile pentru investiții. Trebuia doar să îi acceseze. Însă, conducerea CJ nu știa acest lucru, a fost necesar să ies în presă și să le reamintesc. Mai apoi au pus presiune pe conducerea aeroportului să înceapă demersurile de accesare a fondurilor. Cofinanțarea este asigurata prin credit bancar acordat aeroportului.

Nu acuz conducerea aeroportului, consider ca este mai presus de ei și de capacitățile lor să reușească să țină aeroportul în viață. Nu mai spun că aceștia sunt sub presiunea unor contracte de mandat, în așa fel construite, cât să nu îndraznească să apeleze la susținerea CJ pentru că riscă să fie dați afară.

Eu cred că este vorba despre un efort concentrat, Consiliul Județean, Primăria Sibiu, Aeroport. Sunt multe uși deschise pentru instituțiile CJ și Primărie în afara țării. Dacă aș conduce vreuna dintre acestea, aș considera aeroportul obiectiv strategic și aș aloca mai multe resurse ca să îl susțin. M-aș implica personal. Companiile de zbor sunt conduse tot de oameni, oamenii sunt construiți să interacționeze, să dezvolte relații, să comunice. Dacă știi să le arăți importanța necesară, dacă înțelegi să implici mai multe resurse, dacă îi tratezi de pe picior de egalitate, acei oameni vin înspre tine. De ce credeți că cei din Cluj au reusit performanța să deservească peste 2(două) milioane de pasageri îmbarcați-debarcați? Sincer, nimic din aeroportul din Cluj nu mă atrage, nu prezintă vreo arhitectură aparte, nu are servicii diferite de ale Sibiului. Și, totuși, reușește să atragă noi și noi curse, iar pe cele existente să le consolideze. De ce? Pentru că este un efort concentrat și concertat-focusat. Pentru că liderii instituțiilor știu să lucreze împreună, se susțin!

Cel mai probabil că vom avea parte din nou, în scurt timp, de alte tăieri de panglici, poze, zâmbete false, promisiuni, obiective de neatins din partea celor care ne conduc, în ceea ce privește lucrările de la noul terminal! Atenția, de aproape un an, este îndreptată spre acest desiderat, zborurile, destinațiile, relațiile cu operatorii de zbor, au fost trecute în plan secund sau și mai departe. Și uite așa destinațiile „zboară”, rând pe rând, din peisajul aeroportului sibian, însă vom avea 2 (două) terminale! Goale ce e drept, și multe aprecieri pentru conducătorii noștri! Cred că și aici se aplică mult lăudata colaborare a organizației PNL Sibiu cu Consiliul Județean. Se văd și rezultatele! Din rău, în mai rău!

Ciprian Faraon, Președinte Forța Dreptei Municipiul Sibiu

One Comment

  1. Ce va plangeti? Facemm piste de biciclete!!!

Dă-i un răspuns lui rotariu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*