Clădirile hidroizolate: mai sigure, mai confortabile, mai rezistente (P)

Lucrările de hidroizolare ale unei clădiri sunt necesare atunci când infiltrările de apă, de la ploaie sau depunerile de zăpadă, au ca efect apariția mucegaiului, prăbușirea tencuielii. În lipsa intervenției unor specialiști apare riscul prăbușirii unor părți sau, chiar, a întregului acoperiș.De asemenea, „una dintre cele mai importante caracteristici ale unei clădiri este eficienţa energetică, care permite menţinerea căldurii în interior“, explică dl. Ciprian Conduraru, directorul firmei Conduraru Grup Hidroizolaţii. „Totodată, trebuie împiedicată infiltarea apei, mai ales cea provine de la nivelul acoperișului. Pentru rezultate cât mai bune recomand alegerea unei companii specializate. Dacă hidroizolarea este făcută de neprofesionişti pot fi lăsate crăpături prin care apa va trece la fel de uşor ca şi înainte. Ceea ce va aduce cheltuieli suplimentare, fiind necesară reluarea procesului“.

Hidroizolare Terasă

Sectorul care vizează lucrările de hidroizolații cunoaște o evoluție constantă, atât din punct de vedere al execuției propriu-zise cât și al materialelor utilizate și tehnologiilor de aplicare specifice.

Cu o experiență de peste 15 ani, compania Conduraru Grup furnizează și montează sisteme integrale, fiind specializată pe sectorul lucrărilor de hidroizolații și termoizolații pentru construcții civile și industriale deopotrivă, atât în București, cât și la nivel național. Serviciile sale cuprind lucrări de la zero, în cadrul proiectelor de ridicare a clădirilor noi, sau de reabilitare, în cazul celor deteriorate.

izolatii, termoizolatii

„Orice clădire are nevoie de protecție și siguranță, cu o structură rezistentă, pentru a putea să își îndeplinească rolul până la capăt“, crede dl. Ciprian Conduraru. „Certificările ISO 9001 și ISO 14001 demonstrează calitatea serviciilor noastre, a faptului că să asigurăm calitatea îndelungată a sistemelor de termoizolație și hidroizolație. Oferim o garanție integrală asupra fiecărui sistem executat, fie că vorbim de o hidroizolație monostrat, hidroizolație în dublu-strat sau sistem complet de termohidroizolație”.

Compania dispune de toate resursele necesare realizării lucrărilor de hidroizolații cu membrane bituminoase, hidroizolației cu PVC, lucrărilor de impermeabilizare cu soluții pensulabile, hidroizolație monocomponentă.

„Ne bucurăm de un portofoliu mare de clienți, precum și de numeroase recomandări din partea acestora, antreprenori generali, dezvoltatori imobiliari, asociații de proprietari sau beneficiari persoane fizice”, afirmă dl. Ciprian Conduraru.

Hidroizolatii Conduraru - motaj bariera contra vapori

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*